Asociația „Liga Femeilor Creștine Ortodoxe” are o nouă echipă de conducere


0 0 0 _ Stema_Liga_FemeilorMarți, 18 noiembrie, la sediul Arhiepiscopiei Râmnicului, în prezența Î.P.S Varsanufie, arhiepiscopul Râmnicului, a avut loc adunarea generală a Ligii Femeilor Creștine Ortodoxe. Cu această ocazie s-a prezentat raportul de activitate pentru perioada 2012 – 2014, precum și alegerea unui nou comitet de conducere. A fost o sărbătoare frumoasă, a fost prilej de amintiri și reîntâlniri emoționante. După mulțumirile adresate predecesoarelor, potrivit votului membrelor asociației, noua echipă de conducere este următoarea:
– președintă – ing. Delia Zamfirescu;
– vicepreședintă responsabilă cu activitatea caritativă – Olga Istocescu;
– vicepreședintă responsabilă cu activitatea educativ-moral-religioasă – Elena Colțan;
– secretar – Marina Murgea;
– casier Marinela Neagu.
Echipa va fi ajutată și de un comitet de sprijin format din doamnele Maria Popescu, Nicoleta Bănuță, Antoanela Enăcache, Daniela Predișor, Miana Jivan, la care s-a alăturat și doamna Aurora Gherghina, actualul subprefect de Vâlcea.
Dorindu-le mult succes în dificila și nobila misiune asumată, le asigurăm de întregul nostru sprijin!
Dana Rădulescu, președintă Asociația VATRA CU IDEI