Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

5 august 2021

AȘA DA! Victimele violenței domestice, sprijinite și protejate cu banii confiscați de la infractori


• acesta este principalul obiectiv al unui proiect inițiat de Ministerul Justiției în acord cu Convenția de la Istanbul
Săptămâna trecută, pe 7 iulie 2021, în cadrul vizitei de evaluare a modului în care sunt implementate în România prevederile Convenției de la Istanbul, delegația GREVIO (Group of Experts on Action against Violence against Women and Domestic Violence) a discutat cu reprezentanți ai Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Curții Constituționale, Înaltei Curți de Casație și Justiție, Uniunii Naționale a Barourilor din România, Direcției Naționale de Probațiune. Întâlnirea a fost coordonată de către secretarul de stat în Ministerul Justiției, Mihai Pașca.
Mihai Pașca a prezentat delegației GREVIO proiectul de înființare a Fondului Național pentru Prevenirea Criminalității, prevăzut în Strategia națională privind recuperarea creanțelor provenite din infracțiuni pentru perioada 2021-2025. Acest proiect va construi un cadru proactiv de acțiune pentru asigurarea unui nivel înalt de conștientizare la nivelul societății, de prevenire și sprijinire a grupurilor vulnerabile și, foarte important, de protecție și consiliere a victimelor. Totul prin punerea în practică a conceptului de reutilizare socială și publică a banilor confiscați de la infractori.

Se dorește și lărgirea ariei de aplicare a ordinelor de protecție

În plus, Mihai Pașca a informat GREVIO că Ministerul Justiției a demarat procesul de elaborare a unei inițiative legislative pentru lărgirea ariei de aplicare a ordinelor de protecție. O astfel de măsură este necesară pentru ca mai multe categorii de victime să poată beneficia de protecția asigurată prin acest instrument.
„În cadrul întâlnirii, echipa Ministerului Justiției și reprezentanții celorlalte instituții au prezentat modul în care, de la ratificarea Convenției, au fost stabilite noi standarde în lupta împotriva violenţei domestice și de gen (de exemplu posibilitatea de emitere a unui ordin de protecție provizoriu imediat, la cererea victimei, sau la constatarea agresiunii de către Poliție, precum și înăsprirea sancțiunilor pentru încălcarea ordinului)”, au transmis reprezentanții Ministerului Justiției prin intermediul unui comunicat de presă.

Ce este Convenția de la Instanbul?

Adoptarea Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, denumită și „Convenția de la Istanbul”, a avut rezultate pozitive în multe țări. Acesta este primul instrument care face imposibilă calificarea violenței domestice drept o chestiune privată, care ține de familie sau tradiții. De exemplu, în țări în care standardele în domeniul luptei împotriva discriminării de gen și violenței erau deja ridicate (cum ar fi Austria, Danemarca, Germania, Irlanda, Malta, Portugalia și Suedia) au fost promovate modificări legislative cu privire la violenţa sexuală și la viol. Astfel, legislația a fost armonizată cu prevederile Convenției de la Istanbul care stipulează că lipsa încuviințării victimei reprezintă elementul de bază al acestor infracțiuni și nu recurgerea la violenţă sau amenințările făptașului.
Sursă foto: www.just.ro
Material realizat cu sprijinul Biroului de presă al Ministerului Justiției

Etichete: , , , ,

Poți comenta aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Comunicate