Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

1 octombrie 2020

AȘA CEVA: incendiu lângă sediul pompierilor!


În dimineața de 2 septembrie, la ora 07.13, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la un apartament. Locul cu pricina se afllă în Râmnicu Vâlcea, pe strada Decebal (adică foarte aproape de sediul ISU Vâlcea).

Până la stingerea incendiului, au ars: o masă de călcat, circa 1 mp. dintr-un covor și un fier de călcat. De asemenea, au fost degradați pereții și tavanul încăperii prin afumare, dar și parchetul camerei. Cauza probabilă, stabilită în urma cercetărilor preliminare, este reprezentată de lăsarea unui aparat electrocasnic (fier de călcat) sub tensiune pe materiale combustibile.

 

Sfaturi de la pompieri

 

Pentru prevenirea unor situaţii asemănătoare, pompierii vâlceni au anunțat că trebuie respectate următoarele reguli:
• nu lăsaţi nesupravegheate aparate electrice sub tensiune, cum sunt: fier de călcat, reşou, radiator şi altele asemenea;
• nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;
• nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;
• nu suprasolicitaţi instalaţia electrică folosind mai multe aparate simultan;
• instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând cu stricteţe indicaţiile producătorului ce sunt menţionate în prospectul produsului;
• verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi luaţi măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate.
• Material realizat cu sprijinul Compartimentului de Informare şi Relaţii Publice al ISU Vâlcea

Etichete: , , , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Comunicate