Argus, Serial incendiar în revista foştilor spioni
Revista „Periscop” surprinde din nou cititorii, avizaţi sau nu, cu două numere consecutive, din 2016 și 2017, aducând în prim-planul atenţiei opiniei publice un subiect delicat şi controversat, care nu a lipsit din nicio dezbatere a ultimilor 28 de ani: adevărul despre evenimentele din decembrie 1989 – revoluţie, lovitură de stat, joc al serviciilor secrete şi al marilor puteri sau cum i s-a mai zis de unii sau de alții, nicidecum de istorici de profesie. Timpul va hotărî!
Fără nicio îndoială, o asemenea dezbatere ar fi lipsită de orice relevanţă dacă nu am încerca să descifrăm rolul şi locul generalului-colonel (r) Iulian Vlad în derularea evenimentelor. Este, de altfel, ceea ce încearcă să devoaleze Petru Neghiu şi Alexandru Omeag în interviul cu titlul „Eu nu ştiu pentru ce am fost condamnat – mărturisirile generalului-colonel (r) Iulian Vlad”.
Ultimul şi cel mai reprezentativ şef al Departamentului Securităţii Statului a tăcut decent în toţi aceşti ani, care i-au măcinat sănătatea, dar nu şi judecata limpede asupra evenimentelor trăite care, în decembrie 1989, urmăreau ceva mai mult decât un nou Dictat de la Viena: dezmembrarea României – cu sprijin extern şi implicarea unor cozi de topor autohtone.
Profesionişti ai muncii de intelligence şi buni psihologi, autorii interviului evită, cel puţin pentru început, să abordeze direct subiecte sensibile, care ar fi făcut cu siguranţă deliciul presei, şi renunţă la întrebări, lăsând totul să curgă ca o poveste…
Chiar poveste fiind, generalul Iulian Vlad nu se poate rupe de realitate şi aruncă săgeţi necruţătoare spre persoane care, de-a lungul timpului, „îi ridicau statuie”, iar acum încearcă să rescrie istoria pe placul şi la comanda unor forţe oculte, ostile idealurilor de unitate şi independenţă naţională. Fostul şef al Departamentului Securităţii Statului nu dă nume, însă suntem convinşi că le vom afla cât de curând!
Şi, dacă aceştia nu au citit încă revista „Periscop” a foştilor spioni, pentru a le trezi curiozitatea, publicăm noi un fragment din mărturisirile distinsului general:
„…apropo de tatăl meu… Am ceva pe suflet, care m-a afectat mult în anii din urmă. Despre mine şi activitatea instituţiei pe care am condus-o s-au spus şi bune şi rele, ceea ce, până la un punct, este de înţeles. Mă doare, însă, că anumiţi „istorici” încearcă să arunce cu noroi în memoria tatălui meu, crezând că astfel îmi vor da lovitura de graţie sau că mă vor face să-mi plec capul în faţa linşajului mediatic al unor indivizi aflaţi în slujba străinătăţii. Credeţi dumneavoastră că un sergent al Armatei române, care a plâns la cedarea fără luptă a Ardealului, a luptat pe frontul uriaş care s-a întins de la Prut la Volga, a căzut prizonier la Stalingrad şi apoi s-a îmbolnăvit de tifos tăind cinci ani păduri în taigaua siberiană, putea să i se rupă sufletul după ruşi şi după alogenii aduşi pe tancuri şi instalaţi la putere în România după 23 August 1944? Evident că NU, însă tatăl meu a preferat să trăiască în tăcere o asemenea dramă, pentru a nu-i face rău fiului său, care abia păşise în viaţă şi nu ştia ce-i va rezerva viitorul!”
De la rememorarea copilăriei şi adolescenţei, amintirile fostului şef al DSS devin tot mai interesante, pe măsură ce ne apropiem de ascensiunea spre vârful structurilor de forţă şi, implicit, de „conducerea de partid şi de stat”: Gheorghe Gheorghiu-Dej, Teohari Georgescu, Alexandru Drăghici, şi, în final, de Nicolae Ceauşescu. Interesante sunt „contrele” şefului Securităţii cu Elena Ceauşescu, dezvăluirile privind unele abilităţi ale lui Nicolae Ceauşescu în materie de politică externă, intrigile legate de promovarea cadrelor, sau atitudinea duplicitară a lui Tudor Postelnicu şi manevrele ultimului ministru de interne al României comuniste pentru înlăturarea din aparat a potenţialilor concurenţi, meteahnă sesizată chiar de Nicolae Ceauşescu. „Dar ştii ce, Vlad, vreau să-ţi spun ceva ce nu ţi-am spus alaltăieri… Măi, ţine minte că Postelnicu ăsta n-a vrut să te numesc pe tine. El a venit cu alte propuneri. Aşa că fii atent cum lucrezi cu el”.
Afirmaţiile generalului-colonel (r) Iulian Vlad devin din ce în ce mai grave şi tot mai pline de substanţă pe măsură ce ne apropiem de „momentul decembrie 1989”, când aflăm lucruri neştiute şi demult aşteptate de opinia publică. Astfel, vorbind despre jocul de-a alba-neagra cu teroriştii, fostul şef al DSS susţine: „Terorişti nu au existat… A fost un plan diabolic, care nu a pornit dintr-o minte idioată. Cel care a conceput scenariul respectiv sau care a avut ideea cu securitatea teroristă a făcut-o cu premeditare. Păi, erau doar două forţe pe care te puteai bizui în evenimentele din decembrie: una era Armata şi alta era Securitatea. Pe amândouă nu puteai să te sprijini, pentru că trebuiau găsiţi şi nişte vinovaţi de morţi, răniţi, ş.a.m.d. Cel mai uşor de sacrificat era Securitatea şi nu Armata, care era armata ţării, infinit mai iubită decât Securitatea!”
Extraordinare ni se par şi afirmaţiile potrivit cărora Sergiu Nicolaescu a fost regizorul spargerii mitingului din 21 decembrie 1989 şi, pentru a muşamaliza lovitura de stat, Ion Iliescu l-a impus în fruntea Comisiei senatoriale pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989.
Prima parte a interviului cu fostul şef al Departamentului Securităţii Statului se încheie cu un capitol având un titlu aparent paradoxal – „Un securist în fruntea bucatelor”, „Eroul” este fostul colonel de securitate Dumitru Mazilu, care poza în mare disident şi, urcat pe tanc în Piaţa Victoriei, cerea, în ianuarie1990, „moarte securiştilor” (sic!).
Dezvăluirile cu adevărat incendiare le regăsim în partea a doua a interviului, în care generalul-colonel(r) Iulian Vlad aduce mărturii inedite despre relaţiile cu Ion Iliescu, Silviu Brucan, Nicolae Militaru, Victor Atanasie Stănculescu şi alte personaje aflate „întâmplător” în vâltoarea evenimentelor din decembrie 1989. Fostul şef al DSS aduce dovezi cutremurătoare despre reţinerea sa şi rolul ambasadorului URSS în arestarea survenită la Ministerul Apărării, la 31 decembrie 1989, precum şi alte dezvăluiri pe care opinia publică le-a aşteptat prea mult timp. Mai bine mai târziu decât niciodată!… Generalul ne dezvăluie, totodată, culisele ascensiunii politice a lui Ion Iliescu, susţinut de Nicolae Ceauşescu, în pofida rezervelor manifestate de Gheorghe Gheorghiu-Dej, care l-a admonestat sever pe cel care avea să devină ultimul preşedinte al României comuniste: „Tu de ce tot stărui, de ce insişti să-l punem pe ăsta? (n.red.: ca prim-secretar UTM). Tu nu ştii ce a făcut tatăl său? Băi, se vede că nu ştii zicala aia românească, potrivit căreia ce naşte din pisică tot şoareci mănâncă.” Interesante sunt şi dezvăluirile fostului şef al DSS despre atitudinea şi comportamentul lui Ion Iliescu în timpul evenimentelor din decembrie ʼ89, pe care vă invităm să le savuraţi singuri citind serialul interviului din revista „Periscop”.
După ce face o trecere în revistă a degringoladei din contraspionajul militar românesc, generalul mărturisirilor devine tot mai incisiv în dezvăluirile sale, povestind pe larg despre conspiraţia prin care „Brucan l-a împins în faţă pe Ion Iliescu ca pe trimisul lui Dumnezeu, iar pe Petre Roman, pupilul său, l-a pus pe poziţia a doua”, ca prim ministru al țării. „Bestia Brucan”, cum a fost numit mai târziu, își făcea din plin datoria. Vopsit din roșu în alb, devenea creierul… revoluției anticomuniste!
Momentul arestării conducerii Departamentului Securităţii Statului rămâne şi acum viu în memoria distinsului general, care relatează cu luciditate despre autorii acestui scenariu, construit de GRU (spionajul militar sovietic) şi slugile lor ajunse în vârful puterii post-decembriste. De altfel, generalul Nicoale Lepădat – Militaru şi ambasadorul URSS la Bucureşti au fost “invitaţii de onoare” la arestarea şefului DSS.
Cea de-a doua parte a interviului semnat de Petru Neghiu şi Alexandu Omeag se încheie cu două „surprize la… Jilava”, emoţionante şi pline de semnificaţie nu doar pentru Omul Iulian Vlad, ci pentru toţi cei care îşi aduc aminte şi înţeleg vorbele bătrânilor noştri: A fi domn, e o întâmplare… A fi om, e lucru mare!
Aşteptăm cu un interes nedisimulat continuarea dezvăluirilor generalului-colonel (r) Iulian Vlad, pe care le promite revista „Periscop”, o publicaţie din ce în ce mai căutată şi pe care, din păcate, nu o putem găsi, încă, în librării sau la chioşcurile de difuzare a presei. Cine, oare, se împotrivește?
La închiderea ediţiei, aflăm că general Iulian Vlad se confruntă cu serioase probleme de sănătate, pe care dorim să le depăşească cu bine şi cât mai curând.
Ioan BARBU
*Revista „Periscop” a fost fondată acum aproape zece ani din iniţiativa a doi prieteni iscoditori, profesorul Petru Neghiu şi ziaristul Alexandru Omeag, având ca redactor-şef un distins scriitor şi jurnalist – dr. Ioan Popa. La mijlocul lunii mai, la ediția a VII-a a Salonului Național de Literatură și Artă „Rotonda Plopilor Aprinși”, organizat la Râmnicu Vâlcea prin grija Asociației Culturale „Curierul de Vâlcea”, în cadrul programului „Reviste în Agora” – excelenta publicație „Periscop” a fost prezentată în extenso de către jurnalistul și scriitorul Ion Andreiță, din București. Cotidianul „Curierul de Vâlcea” și revista „Rotonda valahă” și-au făcut datoria s-o prezinte în câteva rânduri, ca pe o revistă care, încă de la apariție, continuă să stârnească interes în rândul cititorilor, bucurându-se de aprecierea și admirația acestora.