Apelul șefului Poliției către Consiliul Județean: „Faceți ceva pentru modernizarea DN 7!”


• Nicolae Sărdărescu s-a exprimat public în fața legislativului județean asupra nevoii urgente de modernizare a celui mai periculos drum din Vâlcea

Așa după cum vă informam și în edițiile precedente, consilierii județeni s-au reunit ieri dimineață pentru ședința ordinară a lunii februarie. Printre punctele de pe ordinea de zi abordate de către aleși s-a regăsit și raportul oficial cu activitatea Poliției pe anul 2014. De la microfonul ședinței, Nicolae Sărdărescu a subliniat faptul că, din punct de vedere rutier, problemele majore pe care Poliția le are de-a lungul DN 7 nu vor putea decât să crească direct proporțional cu trafic tot mai intens înregistrat. Cei deja patru morți de la startul anului demonstrează din plin pericolul omniprezent pe această șosea, iar comisarul șef a pledat pentru o intervenție grabnică pentru modernizarea sau lărgirea cu încă o bandă a DN 7.

Metoda „Accidentul” – moda zilei printre escroci

O escrocherie pe cât de simplă pe atât de eficientă face ravagii printre vârstnicii vâlceni: cineva telefonează părinţilor şi susţine că este avocatul fiului familiei respective și anunță că odrasla a fost implicat într-un accident rutier grav şi trebuie să plătească bani victimei, pentru a scăpa de întocmirea unui dosar penal şi de pedeapsa cu închisoarea. Primul polițist al Vâlcii admite că efectul acestor păcăleli este unul semnificativ printre vârstnicii din județ. Metoda „Accidentul” se încadrează la infracţiunea de înşelăciune, iar culmea e că 90 la sută dintre persoanele care comit infracţiuni de acest fel sunt deţinuţi. Aceştia sună din închisoare, la întâmplare, de pe telefoanele mobile cu cartelă deţinute ilegal, la numere de telefon fix. Pentru a micşora şansele de a fi prinşi, infractorii au început să comunice victimelor conturi ale unor bănci din străinătate. Noul Cod penal prevede că inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la şase luni la trei ani. Înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani. Împăcarea înlătură răspunderea penală. Cu toate astea, Nicolae Sărdărescu a anunțat că rețeaua locală este foarte aproape de arest.