Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

27 septembrie 2020

Am câștigat o repriză pe terenul vicecampioanei!


• municipalele au pierdut în deplasarea de la HCM Baia Mare (scor 24-29), dar au făcut un joc foarte bun pe parcursul reprizei a doua, fiind mai bune decât adversarele

Marți după-amiaza, în etapa a XX-a din Liga Națională de handbal feminin, jucătoarele de la HC Municipal Râmnicu Vâlcea au avut parte de o deplasare foarte dificilă, pe terenul vicecampioanei en-titre, HCM Baia Mare. Râmnicencele, pregătite de antrenorul Constantin Ștefan, veneau după o înfrângere dureroasă suferită pe teren propriu, în compania celuilalt grande din campionatul intern, CSM București. Deși aveau șanse infime să producă o surpriză și se plece neînvinse de la Baia Mare, fetele noastre doreau să meargă să se lupte pe viață și pe moarte în nordul țării pentru a arăta că pot să se dueleze chiar și cu o trupă selectă precum cea a vicecampioanei.

Prima repriză a fost de coșmar

Socotelile de acasă nu prea s-au potrivit însă cu realitatea din teren. Cel puțin în prima jumătate de oră a întâlnirii, când jucătoarele din Baia mare au făcut ce au vrut pe teren. Destul de timide în fața unui adversar atât de titrat, municipalele au intrat greu în „aerul tare” al partidei și au fost ridiculizate în mai multe rânduri. După nici un sfert de oră trecut de la primul fluier al întâlnirii, Baia Mare ajunsese să aibă deja un avantaj de zece goluri și cam toate zarurile întâlnirii erau aruncate. Vâlcencele au reușit să mai reducă din proporțiile dezastrului ce se prefigura. Elevele lui Constantin Ștefan au reacționat mai bine la atacurile furibunde ale gazdelor, defensiva devenind un mic punct forte al echipei noastre. Deși nu prea mai aveau nimic de apărat. Municipalele au mers pe calea prudenței în defensivă și le-au împiedicat pe maramureșence să producă un scor „fluviu”. Finalul partidei a fost echilibrat și Vâlcea a reușit să părăsească „ringul” pe fără knock-down. Diferența consemnată la pauza întâlnirii a fost de zece goluri în favoarea gazdelor, scor 16-6.

Pauza, un sfetnic bun pentru echipa noastră

După revenirea de la vestiare, municipalele au profitat din plin de faptul că băimărencele au preferat să se gândească deja la mult mai dificilele partide pe care le vor avea de susținut în grupele Ligii Campionilor, gazdele lăsând mult mai moale „pedala de accelerație”. Motivate de pe margine de tehnicianul Ștefan, vâlcencele au început să se lupte de la egal la egal cu gazdele și să recupereze, măcar parțial din handicapul mare pe care l-au avut la pauză. Pas cu pas, scorul s-a mai echilibrat. Vâlcea a redus din proporțiile înfrângerii, apropiindu-se, la final, la numai cinci goluri diferență. Când ultimul gong a sunat, tabela indica doar 29-24 în favoarea gazdelor. Astfel, deși până la urmă înfrângerea rămâne… înfrângere, municipalele se pot mândri cu faptul că, pe parcursul reprizei a doua de la Baia Mare, au fost mai bune decât gazdele. Asta pentru că, în actul secund, HC Municipal Râmnicu Vâlcea s-a impus cu 18-13.

Rămânem pe nouă în clasament

În urma acestui rezultat, echipa sprijinită financiar de Primăria Râmnicului își păstrează poziția a noua în clasament (din 14 echipe participante). Cu 24 de puncte acumulate după douăzeci de runde, HCM se menține la opt puncte în fața primei echipe care are probleme cu evitarea retrogradării, Unirea Slobozia (locul unsprezece, cu 16 puncte).
Runda următoare, programată pe 27 februarie, echipa noastră va reveni pe propriul teren. Atunci, municipalele vor avea de înfruntat un adversar mult mai accesibil, Măgura Cisnădie. Adversara din județul Sibiu ocupă poziția a douăsprezece în clasament, cu numai treisprezece puncte „în cont”.

Programul etapei a XX-a

Sâmbătă, 20 februarie
Universitatea Cluj – Rapid București
HC Alba Sebeș – HC Dunărea Brăila
Măgura Cisnădie – HC Zalău
Unirea Slobozia – HCM Roman
CSM Ploiești – CM Craiova
Miercuri, 24 februarie
CSM București – Corona Brașov

Clasamentul Ligii Naționale: CSM București – 57p, HCM Baia Mare – 57p, Corona Brașov – 38p, HCM Roman – 35p, HC Dunărea Brăila – 34p, CSM Ploiești – 30p, SCM Craiova – 29p, HC Zalău – 26p, HCM Râmnicu Vâlcea – 24p, Universitatea Cluj 19p, Unirea Slobozia – 16p, Măgura Cisnădie – 13p, Rapid București – 12p și HC Alba Sebeș – 4p.
*echipele HCM Râmnicu Vâlcea și HCM Baia Mare au câte un joc mai mult disputat.

Etichete: , , , ,

Alte articole de la Handbal