Agricultura nemţească are nevoie de români


• se caută culegători de sparanghel şi căpşuni, vânzători de produse agricole şi lucrători pentru fast-food

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă a primit din partea ZAV Bonn o ofertă de locuri de muncă în domeniul agricol, nemţii având nevoie de 70 de muncitori necalificaţi pentru cules sparanghel şi căpşuni şi 150 de joburi vacante pentru vânzarea produselor agricole. Se solicită: experieţă în agricultură, condiţie fizică bună, cunoştinţe de bază limba germană pentru culegători şi cunoaşterea bine a limbii germane pentru cei care vând; salariul 800 euro net/lună (după reţinerea taxelor şi impozitelor); se oferă cazare şi masă gratuită, timp de lucru: 40 – 50 de ore/săptămână. De asemenea, sunt alte 60 de posturi vacante în următoarele meserii: bucătar/bucătărese, cameriste, ospătari, ajutor bucătărie, ajutor în gastronomia de sistem pentru diverse lanţuri de fast-food-uri. Şi-n aceste meserii este nevoie de calificare, experienţă în domeniul gastronomic, cunoştinţe de bază – limba germană pentru personalul auxiliar, cunoaşterea bine a limbii germane pentru personalul de specialitate, timp de lucru: 40 – 50 ore/săptămână, salariul este de 1200 – 1500 euro brut/lună pentru personalul auxiliar; 1500 – 2000 euro pentru specialişti, cazare asigurată, întreţinere pe cont propriu. Vâlcenii interesaţi pot depune la sediul AJOFM Vâlvcea, compartimentul EURES un dosar ce va conţine: cerere tip (se completează la sediul agenţiei), copie B.I./C.I. cu valabilitate minim 6 luni; CV model EUROPASS în limba română, cazier judiciar în original care să ateste că nu are antecedente penale, adeverinţă de la medicul de familie cu menţiunea apt de muncă.