Accident mortal în Cernișoara. Un bărbat a căzut de pe o schelă


Ziua de marți, 4 septembrie, s-a dovedit fatală pentru un bărbat de 46 de ani, care lucra ca zilier în domeniul construcțiilor în comuna Cernișoara. El lucra la o casă, pe o schelă, iar la un moment dat a încercat să mute câteva obiecte. S-a dezechilibrat și a căzut de pe schelă, de la o înălțime de trei metri, Din păcate, deși distanța față de sol nu a fost una chiar foarte mare, căzătura i-a fost fatală, bărbatul decedând la scurt timp. Polițiștii care au ajuns la fața locului au deschis un dosar de cercetare penală.