Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

5 august 2021

A solicitat şpagă pentru presupusele „cunoştinţe” 4 ani închisoare pentru un agent de pază din Râmnic


mitaMagistrații Curții de Apel Pitești au admis, la data de  22 octombrie 2014, apelul unui agent de pază la o societate comercială din Rm. Vâlcea și, în urma rejudecării, au cons­tatat că în acest caz sunt incidente prevederile legale în vigoare până la data de 01.02.2014, astfel că au dispus con­damnarea acestuia la 2 ani închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, totodată dispunând revo­ca­rea suspendării sub suprave­ghe­re a pedepsei de 2 ani închi­soare aplicată în anul 2012 tot pen­tru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, astfel că inculpatul va executa pedeapsa de 4 ani închi­soare. Totodată s-a dispus înceta­rea procesului penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelă­ciu­ne, ca urmare a intervenirii împă­cării părților. În fapt, la data de 29.08.2013, un cetățean din oraşul Băile Olăneşti a formulat denunţ la D.G.A. – Serviciul Judeţean Antico­rup­ţie Vâlcea, prin care sesiza faptul că, în cursul lunii iulie 2013, agentul de pază  i-a pretins suma de 1.000 lei în schimbul promisiunii că, prin cunoştinţele ce le are la Primăria municipiului Rm. Vâlcea, îi poate obţine aprobarea reparti­ză­rii unei locuinţe ANL. Denunţătorul i-a remis această sumă, însă incul­patul i-a solicitat să-i mai remită în data de 30.08.2013 suma de 4.800 lei în acelaşi scop. Denunţul a fost înaintat spre competentă soluţio­nare Parchetului de pe lângă Tri­bu­nalul Vâlcea, iar în continuare lu­crătorii S.J.A. Vâlcea au desfă­şu­rat activităţi procedurale conform or­do­nanţelor de delegare emise de pro­­curor. Astfel, la data de 30.08.2013, lucrătorii S.J.A. Vâlcea, sub directa coordonare a procurorului de caz, l-au prins în flagrant pe agent în timp ce primea de la denunţător suma solicitată.  În urma acţiunii de flagrant şi a pro­batoriului administrat în cauză, prin ordonanţa din data de 30.08.2013 procurorul a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de agent pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, faptă prev. şi ped. de art. 257 alin.1 C. pen., şi re­ţi­nerea acestuia pentru o peri­oadă de 24 de ore. La data de 31.08.2013, Tribunalul Vâlcea a dis­pus arestarea preventivă a agentului de pază pentru 29 zile, urmare a propunerii formulate de parchet, iar cu ocazia soluţionării recursului declarat de inculpat, Curtea de Apel Piteşti a admis recursul şi a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea pentru 30 de zile. Pe parcursul cercetărilor, o femeie din comuna Mihăeşti, jud. Vâlcea, a formulat denunţ la D.G.A. – S.J.A. Vâlcea prin care sesiza faptul că în cursul lunii iunie 2013, urmare solicitării agentului de pază i-a remis aces­tuia, în mai multe tranşe, suma de 190 lei cu promisiunea intervenirii la conducerea Spitalului Județean de Urgență din mun. Rm. Vâlcea pentru angajarea sa ca femeie de serviciu, iar suma de bani repre­zenta contravaloarea documen­te­lor pe care acesta urma să le obţină pentru constituirea dosarului de angajare, însă inculpatul nu şi-a respectat promisiunea. Denunţul a fost înaintat spre competentă soluţionare Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, cele două dosare fiind reunite, astfel că inculpatul a fost trimis în judecată pentru ambele fapte. Prin rechizito­riul din data de 03.10.2013, Par­chetul de pe lângă Tribunalul Vâl­cea a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, pentru săvârşirea in­fracţiunilor de trafic de influenţă (urmare denunțului lui P.G.) şi înşe­lă­ciune (urmare denunțului lui S.A.M.), fapte prev. şi ped. de art.257 alin. 1 C. pen., cu aplic. art.37 lit.a C. pen. şi art.215 alin.1 C.pen., cu aplic. art.37 lit.a C. pen., ambele cu aplic. art.33 lit. a C.pen. Acţiunea de prindere în flagrant a fost realizată cu sprijinul tehnic al SRI – Direcţia Judeţeană de Infor­ma­ţii Vâlcea. Sentința este definitivă.

Polițiști locali, condamnați pentru luare de mită
Tribunalul Vâlcea, ca instanță de fond, a dispus condamnarea a doi polițiști locali din Râmnicu Vâlcea, unul la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea condiționată a executării acesteia pe durata termenului de încercare de 3 ani, iar celălalt la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării acesteia pe durata termenului de încercare de 4 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, faptă prev. şi ped. de art.254 alin.1 C.pen. din anul 1969 rap. la art.5, art.6 şi art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. În fapt, la data de 20.08.2013, un cetățean din mun. Rm. Vâlcea a formulat denunţ la D.G.A. – Serviciul Judeţean Anticorupţie Vâlcea sesizând faptul că în ziua precedentă, în timp ce efectua lucrări de renovare la un apartament pe care îl deţine în mun. Rm. Vâlcea, la locuinţa sa au venit doi bărbaţi, unul îmbrăcat în civil, iar celălalt în uniformă, care s-au prezentat ca fiind de la Poliţia Locală Rm. Vâlcea, iar sub pretextul că a depozitat resturile provenite de la renovare a locuinţei pe domeniul public şi că nu deţine autorizaţie de renovare, i-au pretins suma de 100 euro pentru a nu-i aplica sancţiune contravenţională, iar el le-a remis 80 euro. Denunţul a fost înaintat spre competentă soluţionare Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, iar în continuare lucrătorii Serviciului Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Vâlcea au desfăşurat activităţi procedurale conform ordonanţelor de delegare emise de procuror. Prin probatoriul administrat în cauză a fost dovedită faptă sesizată de denunţător, procurorul dispunând trimiterea în judecată în stare de libertate a celor doi poliţişti locali prin rechizitoriul din data de 13.12.2013, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, faptă prev. şi ped. de art.254 alin.1 C.P. rap. la art.5,6 şi 7 alin.1 din Legea nr.78/2000. Sentința este definitivă ca urmare a neapelării.

După gratii, pentru dare de mită
Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au dispus respingerea recursului declarat de un cetățean din mun. Rm. Vâlcea, fără ocupaţie, acesta fiind condamnat la 1 an și 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, faptă prev. şi ped. de art.255 alin. 1 C. pen. rap. la art.6 şi 7 alin.2 din Legea nr. 78/2000 republicată, fiind menținută măsura confiscării sumei de 1000 euro oferită de inculpat cu ocazia constatării infracţiunii. În fapt, în data de 28.02.2013, în jurul orei 09.00 , cetățeanul a fost depistat în trafic pe raza mun. Rm. Vâlcea de agenţii de poliţie rutieră în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice având permisul de conducere suspendat, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a reieşit o valoare de 0,85 mg/l. Fiind condus pentru recoltarea de probe biologice la Spitalul Judeţean Vâlcea, acesta a refuzat recoltarea şi a promis agentului de poliţie rutieră suma de 1000 euro pentru a nu i se întocmi dosar penal, însă agentul de poliţie a sesizat această faptă, formulând denunţ. La aceeaşi dată, ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Vâlcea, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, cu sprijinul tehnic al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă – Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă Vâlcea, au realizat prinderea în flagrant șoferului în timp ce oferea cu titlu de mită agentului de poliţie suma de 1000 euro. Menţionăm că la data de 28.02.2013 procurorul a dispus reţinerea pentru 24 de ore a acestuia, iar în data de 01.03.2013 Tribunalul Vâlcea a admis propunerea de arestare preventivă promovată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi a dispus arestarea pentru o perioadă de 29 zile. Ulterior, cu ocazia judecării recursului la măsura arestării, instanţa de judecată a admis recursul şi a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea faţă de inculpatul C.C.I. pentru o perioadă de 30 de zile, acesta fiind trimis în judecată prin rechizitoriul din data de 02.04.2013.

Poți comenta aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Politie