A început «Săptămâna prevenirii criminalității”»


• programul a debutat la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”
În perioada 2–6 octombrie, în județul Vâlcea, se va desfășura evenimentul bianual intitulat «Săptămâna prevenirii criminalității». La acțiunile derulate de către polițiștii vâlceni vor lua parte cadre didactice, dar, mai ales, foarte mulți elevi de la mai multe unități școlare din județ.
Activitățile specifice au debutat ieri, 2 octombrie, la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”. Aici, cu începere de la ora 12.00, într-un cadru tip piesă de teatru-forum, polițiștii le-au vorbit elevilor despre modalitățile concrete și utile de prevenire a delincvenței juvenile.

Ce locații vor fi vizitate de polițiști?
Astăzi, 3 octombrie, este ziua dedicată prevenirii victimizării minorilor și se vor desfășura activități de infomare a elevilor prin prezentarea unui film pe linia mediului on-line. Cu începere de la ora 12.30, la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul”, se va lansa un parteneriat, respectiv proiectul „Challenges intercultural education in rroma communities”. Proiectul are ca scop derularea de activități de educație nonformală în comunitățile de rromi, din mediul rural, proiect la care IPJ Vâlcea va participa ca partener, prin Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității.
Miercuri, 4 octombrie, se va desfășura o acțiune pe linia prevenirii furturilor în colaborare cu Biroul Transporturi Feroviare Vâlcea. Totodată, în zonele Nord și Ostroveni, polițiști de ordine publică și prevenire a criminalității vor distribui materiale în campania derulată pe linia prevenirii furturilor din locuințe.
Joi, 5 octombrie, se va derula o activitate interactivă, pe linia prevenirii violenței, în special, în mediul familial. Activitatea, pe lângă vizionarea unui film, constă în crearea de situații problematice și prin intermediul jocului de rol, găsirea de alternative. Totodată, în continuarea derulării campaniei „Aripi Frânte”, se vor distribui materiale în comunitate și se vor desfășura activități de infomare în unitățile de învățământ.
Vineri, 6 octombrie, se vor desfășura activități de prevenire pe linia siguranței rutiere cu elevii și distribuirea de materiale pietonilor, conducătorilor auto, bicicliștilor și căruțașilor. La aceste activități vor participa polițiști de ordine publică, prevenire a criminalității, precum și polițiști din cadrul subunităților teritoriale, inclusiv din cadrul posturilor de poliție. Tot vineri, de la ora 19.30, la etajul II al complexului comercial «River Plazza Mall» este programat concursul intitulat „Micul Pieton”. Acesta este prevăzut de către organizatori a avea trei secțiuni: poezie, desen și cunoștințe teoretice. În cadrul concursului, se vor întrece 60 de elevi de clasele a II-a. Evenimentul la care facem referire are rolul de informare a cetățenilor în scopul antivictimizării. Astfel, prevenirea criminalității se face în mijlocul comunității, cu concursul membrilor acesteia, a liderilor formali și informali și, mai ales, a mass-mediei.

Mesajul organizatorilor
„Polițiștii vor dezbate teme pentru prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului, delicvență juvenilă, victimizarea minorilor, siguranţa în mediul on-line, prevenirea violenţei în mediul familial și siguranţa rutieră. Polițiștii din cadrul structurilor de prevenire a criminalității, ordine publică, rutieră, transporturi și judiciar vor acționa zilnic, suplimentar față de dispozitivul curent, în cadrul acestui proiect”, se arată în comunicatul transmis de către reprezentanții IPJ Vâlcea pe marginea subiectului.