Vâlceni, mare atenție! Polițiștii vă învață cum să preveniți incendiile


Prin intermediul unui comunicat de presă, repre­zen­tanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” al județului Vâlcea au venit cu sfaturi cât se poate de prețioase pentru prevenirea incendiilor din locuințe. Aceste sfaturi vin ca urmare a faptului că, în ultimul timp, mai multe case din mediul rural al județului nostru au fost cuprinse de flăcări ca urmare a deficiențelor sistemelor de încălzire.
Astfel, recomandările pom­pierilor pentru preve­nirea și stingerea incendiilor sunt următoarele:

• verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii;
• coşurile de fum trebuie curăţate periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
• coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de elementele combustibile ale planşeului sau acoperişului (grinzi, astereală de lemn şi altele asemenea);
• se interzice folosirea sobelor şi a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizaţii, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate;
• depozitarea materialelor combustibile se face la o distanţă mai mare de un metru faţă de sobele metalice şi de 50 de cm la sobele din cărămidă sau teracotă;
• în faţa uşiţei de alimentare a sobei pardoseala, combustibilă se protejează cu o tavă sau tablă metalică având dimensiunile de minim 70X50 cm;
• cenuşa rezultată de la mijloacele de încălzire se evacuează periodic într-un loc stabilit şi amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu şi numai după ce se sting complet resturile de jar.