5.000 de români amendați în ultimele 24 de ore. Cine plătește peste 100 de miliarde de lei vechi!?


Prin intermediul unui comunicat de presă dat publicității astăzi, 22 aprilie, în jurul orei 13.00, reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică al Guvernului României au venit cu noi informații referitoare la sancțiunile aplicate de oamenii legii din țara noastră, doar în ultimele 24 de ore, pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a epidemiei de Coronavirus.

457 de dosare penale

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 432 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.970 la linia TELVERDE (0800.800.358), deschisă special pentru informarea cetățenilor. Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 457 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „zădărnicirea combaterii bolilor”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 4.950 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 11.406.813 lei.