21 de localități vâlcene, verificate pe salubrizare


În cadrul acțiunii „Vâlcea, curată!”, se încearcă realizarea salubrizării celor 89 de localități din județ, campanie inițiată de prefectul Dumitru Nicu Cornoiu, la început de primăvară. Implicate în acțiune sunt: Garda de Mediu, Garda Fo­restieră, Sistemul de Gospodărire a Apelor și Instituția Prefectului, care au rolul de a verifica dacă autori­tățile locale își îndeplinesc sarcinile. Deocamdată, au fost verificate 21 de localități vâlcene, așezate în apro­pierea cursurilor de ape: Lun­ca­văț, Bistrița, Sălătrucel, Muereas­ca, fiind depistate depozite de deșeuri, șanțuri înfundate etc. În toate acestea cazuri, potrivit decla­rației prefectului Cornoiu, s-au dispus termene de remediere a problemelor, urmând să fie realizate noi controale.