Cornoiu a demisionat de la AJOFM Vâlcea. Ce l-a făcut pe fostul prefect să renunțe la funcția de director?


Dumitru Nicu Cornoiu a demisionat din funcția de director al AJOFM Vâlcea, pentru a participa la alegerile parlamentare din 11 decembrie. Contactat, fostul șef al AJOFM Vâlcea, a declarat, pentru ziarul nostru:
„Legal,puteam să mă suspend. Mi-am dat însă demisia; am încetat contractul cu AJOFM, tocmai ca oamenii să nu spună că, în campania electorală, promit locuri de muncă sau că, în cazul unui eșec, voi reveni la conducerea instituției. Mă voi întoarce doar prin concurs. Dar, când m-am înscris în această bătălie, am făcut-o să câștig”.
Menționăm că, în locul său, este numit director interimar adjunctul instituției, adică Marius Năfliu. Dumitru Cornoiu candidează pentru un post de deputat, ca independent.