200.000 DE LEI pentru Câineni la ultima rectificare bugetară


Așa cum v-am mai prezentat în ediții anterioare ale ziarului nostru, sumele de bani care au fost aprobate, de la Guvernul României, la ultima rectificare bugetară, nu au fost prea mulțumitoare pentru multe administrații locale din întreaga țară, nu numai din Vâlcea (asta ca să nu credeți că primarii din județul nostru ar fi cârcotași). Iar motivul nemulțumirilor este simplu: nevoile sunt multe iar sumele de bani pe care Executivul le-a alocat nu ajung pentru câte sunt de acoperit. Mai ales în prag de iarnă!
Este și cazul comunei Câineni, al cărei buget a fost «alimentat» prin această rectificare bugetară cu suma de 200.000 de lei. Cum spuneam, banii nu sunt suficienți pentru toate nevoile, dar administrația locală, condusă de edilul Ion Nicolae, va găsi mijloacele necesare pentru a folosi cât mai eficient acești bani.