14 persoane nevoiașe, găzduite la Centrul Ioana


boschetariLa data de 6 ianuarie 2015, în Centrul Social de Urgenţă „Ioana” din administrarea Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea erau găzduite 14 persoane fără adăpost, aflate în situaţii de risc social, intrate în evidenţele centrului după data de 2 ianuarie. Cei 14 bărbaţi sunt în majoritate tineri (jumătate din ei au vârste cuprinse între 18 şi 29 de ani, câte doi au vârstele între 30 – 39 de ani, 40 – 49 de ani, respectiv 50 – 59 de ani, iar cel mai vârstnic are 65 de ani), patru din chiriaşii actuali ai CSU „Ioana” fiind aduşi de Poliţia Locală, unul de către Serviciul Judeţean de Ambulanţă, iar ceilalţi prezentându-se din proprie iniţiativă, cel mai probabil ca urmare a gerurilor puternice venite odată cu primele zile ale lui 2015. Serviciile de care au beneficiat, pe lângă cazarea în camerele Centrului, au fost: igienizare corporală şi, eventual, a articolelor de îmbrăcăminte, efectuarea analizelor obligatorii, asigurarea mesei la Cantina de Ajutor Social sau consiliere psiho-socială.