120 de vâlceni și-au găsit un job, în urma burselor forței de muncă


Se fac 17 de ani de când s-a înființat Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. În cei 17 ani de la înfiinţare, AJOFM Vâlcea a organizat în fiecare an bursa locurilor de muncă cu caracter general sau specific. Astfel, la Rm. Vâlcea au avut loc: burse generale a locurilor de muncă; burse pentru absolvenţi; burse pentru elevii şi studenţii care doresc să lucreze pe perioada vacanţelor;  burse pentru femei; burse ale locurilor de muncă pentru rromi; burse pentru persoane defavorizate; burse organizate la cererea angajatorilor; burse pentru locuri de muncă din domeniul textil, turism, etc. În anul 2015, AJOFM Vâlcea a organizat două burse de forţă de muncă (aprilie şi septembrie), iar rezultatele cumulate ale acestora sunt următoarele: 319 – agenţi economici contactaţi; 149 – agenţi economici participanţi; 1.109 – locuri de muncă oferite; 4.050 – persoane participante la bursă, din care 700 absolvenţi de învăţământ, la bursa din luna septembrie; 120 – persoane încadrate la o lună după bursă, din care 80 absolvenţi (bursa din luna septembrie); 309 – totalul locurilor de muncă ocupate după șase luni. Potrivit datelor furnizate de către Gabriel Albinaru, director AJOFM Vâlcea, ca şi obiectiv principal, se urmăreşte ca 4% din totalul locurilor de muncă vacante oferite în burse să fie ocupate în perioada imediat următoare. Astfel, pentru cele două evenimente, AJOFM Vâlcea a atins ţinta de 11%, la o lună şi 28% după şase luni.