Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

16 septembrie 2021

11 răniţi într-un accident la Marcea – Ioneşti


accidentxIeri, la ora 06.14, echipajele SMURD au intervenit pen­tru acordarea primului ajutor medical victimelor unui accident rutier. Accidentul a avut loc în comuna Ioneşti, sat Marcea, pe DN 64, când un microbuz care se deplasa pe direcţia Drăgăşani – Râmnicu Vâlcea a pătruns pe contra­sens şi s-a răsturnat pe partea stângă în direcţia de mers, în afara carosabilului. ISU Vâlcea a intervenit cu trei autospeciale, echipajele SMURD acordând ajutorul medical în cazul a trei persoane: un bărbat de 43 de ani care avea dureri la cap, un tânăr de 27 de ani care prezenta dureri la gât şi un cetăţean de 50 de ani cu dureri la coloană. După acordarea primului ajutor medical, pacienţii au fost trans­portaţi de urgenţă la cele mai apropiate unităţi medicale, pentru îngrijiri suplimentare. Lor li s-au alăturat alte opt victime, astfel încât numărul răniţilor a ajuns la 11. Printre aceştia se află şi şoferul microbuzului. Ieri în jurul prânzului se circula pe un singur sens.

Poți comenta aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Uncategorized