100 de cadre didactice pentru o carieră de succes


Săptămâna viitoare, Inspectoratul Şcolar Judeţean, beneficiarul proiectului „Program de formare inovativ-carieră de succes în învăţământul preuniver­si­tar” ID 63666, organizează festivitatea de înmânare a certificatelor de absol­vire celor 100 de cursanţi din prima serie. Festivitatea va avea loc în Sala de conferinţe a Bibliotecii Județene, de la ora 16.30. La  nivelul judeţului nostru, seria I a programului de formare a cuprins 100 de cursanţi, cadre didactice din Râmnic, organizaţi în cinci grupe. Cursurile s-au  desfăşurat în centrele de la Colegiul Tehnic Energetic (două grupe), la Colegiul Tehnic Forestier din Rm. Vâlcea (două grupe) și oL: prof. Issabella Catargă, prof. Luisa Cio­chi­nă, Petru Cojocaru, Mircea Gherzan  și prof. Emilia Șerban. Au fost parcurse șapte module teoretice și practice, evaluarea fiind finalizată pe 7 mai a.c. Certificarea s-a obținut pe două nivele: ECDL – Start (3 module obligatorii și un opțional, care conferă obținerea a 20 de credite transferabile; ECDL – Complet (absolvirea celor 7 module conferă 25 de credite transferabile). Cursanții au obținut 80 de certificate ECDL – Complet și 18 Certificate ECDL- Start.