Du-te la...

Intonarea Imnului Național de Ziua Râmnicului

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

15 septembrie 2019

„10 pentru siguranță”


Advertisements

• la început de an școlar, campania ”10 pentru siguranță” ia amploare
La început de an școlar, polițiști, jandarmi, pompieri, specialiști A.N.I.T.P. și A.N.A. au fost prezenți în mijlocul comunității unde au purtat discutații cu părinții și copiii despre siguranța celor mici.
Acțiunea a avut loc în cadrul Campaniei de informare și prevenire “10 PENTRU SIGURANȚĂ”, derulată, la nivel național, de Ministerul Afacerilor Interne și care are ca scop creșterea gradului de informare al elevilor, părinților și profesorilor, în legătură cu riscurile infracționalității în unitățile de învățământ și în zonele adiacente acestora.
Activitățile au debutat în parcul Mircea cel Bătrân, din municipiul Râmnicu Vâlcea, alături de Asociația Mămicilor din Vâlcea, care s-au organizat în scopul strângerii de materiale și rechizite școlare pentru copiii din familii nevoiașe.
Cu acest prilej, politiștii, alături de jandarmi și de pompieri au organizat diferite jocuri cu cei mici și au purtat discuții cu părinții acestora în scopul protejării și prevenirii victimizării minorilor. Au fost distribuite peste 2.000 de materiale informative în cele două mall-uri din municipiul Râmnicu Vâlcea și alte două centre comerciale.
Tinerii au fost îndemnați să fie precauți atunci când întâlnesc persoane necunoscute, să nu accepte propuneri venite, prin internet, din partea unor așa-ziși prieteni, să nu intre în dispute cu colegii, să nu răspundă cu violență la provocări, să nu cedeze eventualelor propuneri de a consuma substanțe interzise și să ceară ajutorul părinților, profesorilor și specialiștilor în prevenire din cadrul instituțiilor M.A.I.
Părinților li s-a recomandat să fie cei mai buni prieteni ai copiilor lor, să le cunoască anturajul și preocupările, să știe, în permanență, unde sunt și cum își petrec timpul liber. Aceștia au fost informați despre consecințele devastatoare ale consumului de droguri și al traficului de persoane și despre modalitățile de evitare a victimizării din astfel de infracțiuni.
Siguranța copiilor este răspunderea noastră, a tuturor, părinți, cadre didactice și instituții abilitate să prevină delincvența juvenilă!
Compartimentul Relații Publice al IPJ Vâlcea

Etichete: , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Actualitate