10 EDIȚII DE MARATONUL OLTENIEI:
Ce ne ține MOtivați, antrenați și implicați la evenimentul care a donat până acum 115.000 de euro comunității locale și a reunit 4.700 de iubitori de sport


Pe 27 și 28 august are loc cea de-a zecea ediție a Maratonului Olteniei, competiția de alergare și MTB, powered by CEZ, care energizează parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. Sărbătorim prin sport și fapte bune un deceniu de când mișcarea în natură a devenit un stil de viață sănătos pentru toate vârstele.
„Maratonul Olteniei continuă să pună în scenă cele mai frumoase experiențe sportive care creează legături de durată între oameni și comunitate, între natură și diversitate. Ediția aniversară mă readuce în mijlocul participanților la cursele de alergare și MTB și îmi dă ocazia să-i cunosc pe oamenii MOtivați de starea lor de bine, dar și de schimbarea societății. Voi dezbate cu Alex Ciocan – președintele Federației Române de Ciclism despre rolul sportului în viețile noastre. Vă așteptăm în Ținutul Maratonului!”, a declarat Ondrej Safar, CEO CEZ România.

MOtivați. Antrenați. Implicați

Cu SOLD OUT la toate cursele #MO2022, concurenții de la probele fizice și virtuale vor parcurge în total 30.052 km, aproximativ distanța unui tur-retur București-Sydney, prin participarea la:
• Trail Running: crosul de 12 km și semimaratonul de 22 km;
• MTB Cross Country, cu două variante de traseu: de 22 km și de 33 km.
Separat, concurenții de la cursele virtuale și-au depășit limitele la:
• RUN Challenge 31 de zile – 100 km Trail Running, BIKE Challenge 31 de zile – 1.000 km;
• MTB realizați în 31 de zile;
• Probele tradiționale: RUN 1 zi – 12 km Trail, BIKE 1 zi – 22 km MTB;
• Cursele în scaun cu rotile.

Pe durata evenimentului, participanții și vizitatorii se vor bucura de zonele amenajate în parc: video 360º, Energiada Bike, turnul de escaladă, zona de eficiență energetică, de trotinete și de activități pentru copii, de energie verde și zonele de Lounge, de fotografii sau de prezentare a programului Ucenic Electrician.

An de an răsplătim comunitatea

CEZ dublează și donează taxele de participare către trei cauze sociale cu impact pentru:
• Sănătate & Wellbeing: teste gratuite Babeș – Papanicolau în cadrul unei unități de diagnostic mobil, cu sprijinul Fundației Renașterea;
• Educație & Dezvoltare regională: soluționarea alertelor din Oltenia din HartaEdu.ro, platformă dezvoltată de Narada;
• Mediu: instalarea de panouri fotovoltaice la micii fermieri/ producatori locali din Oltenia, cu sprijinul Asociației Viitor Plus.

Sportul rămâne prietenul copiilor la Maratonul Olteniei

Cursa de alergare pentru copii revine în parcul Zăvoi. Copiii cu vârste cuprinse între 4 și 13 ani sunt așteptați să ia startul duminică și să se bucure de toate plusurile oferite de mișcare.
Cea de-a zecea ediție a Maratonului Olteniei este organizată de CEZ cu sprijinul SmartAtletic și al Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, cărora li se alătură partenerii: Adrem Invest – în calitate de „Friend Sponsor”, RC Europe – în calitate de „Proud Sponsor”, EnergoBit, Comranado, FOREST ELECTRO GRUP, ALM POWER GROUP, ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII, Banca Comercială Română (BCR), CEZ Vânzare – în calitate de „Hello! Come back sponsors”, IMSATIE, VENTURO INVESTMENT, Energotech, VM Comp, ELCO TÎRGU JIU, Fine Business Consulting, Electroalfa, NISEMPRA ELECTRO SRL, LeasePlan, NIBACO, Elco Power Muntenia, Inform Lykos, Băneasa, UniCredit Bank, Dr. Oetker și Focality – în calitate de „Official Supplier”, Allmountain, Hervis, Ciga Energy, Agrointer, GoldNutrition, Autocora, ECOTIC, FULGA, ZUZU, COSMIC ELECTRIC POWER, E-TWOW – în calitate de „TECHNICAL Sponsor” și Adevărul, VTV, Realitatea Plus și Jurnalul Olteniei – în calitate de parteneri media.
• Divizia Oameni și Brand CEZ România