Ziua Educației, marcată în centrul Râmnicului


Astăzi, distracția se va auzi în tot centrul Râmnicului. Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea și Primăria Râmnicului marchează cu mare fast Ziua Internațională a Educației. Zeci de copii, alături de profesorii îndrumători, au luat cu asalt centrul Râmnicului. Platoul central a fost ocupat de elevii Clubului Sportiv Școlar Râmnicu Vâlcea, alături de profesorul Mihai Ioniță, care au prezentat publicului câteva exerciții de karate. Elevi ai mai multor școli din municipiu aveau pregătit câte un program artistic, cultural. Nu au lipsit actorii de la Teatrul „Ariel” cu un program dedicat copiilor. În centrul Râmnicului au fost prezenți și reprezentanții filialei județene a Crucii Roșii.

Prezentă la manifestări, șefa învățământului vâlcean, Andra Bică, a urat un călduros La mulți ani tuturor cadrelor didactice. Au fost alături de profesori și elevi: viceprimarii Râmnicului, Carmen Preda și Eusebiu Vețeleanu, președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, Adina Dobrete – inspector managementul școlar IȘJ Vâlcea, Claudia Gavrisiu Nițulescu și Roxana Roșu, reprezentanții IȘJ Vâlcea, Mihai Simion, directorul Colegiului Energetic etc.