ZILELE ORAȘULUI CĂLIMĂNEȘTI. Programul complet


În data de 20 mai 1388, la Cancelaria Domnitorului Mircea cel Bătrân, au fost redactate și semnate două înscrisuri care stau la baza atestării documentare a orașului Călimănești.
După doi ani de pandemie, în care activitățile ocazionate de aniversarea orașului au fost restricționate sau limitate în desfășurare, anul acesta, în perioada 20-22 mai, cu ocazia sărbătoririi a 634 de ani de la prima atestare documentară a localității, Primăria Orașului Călimănești organizează o serie de manifestări cultural artistice și sportive menite să omagieze importantul eveniment.
Manifestările debutează vineri, 20 mai 2022, la ora 09.00 cu o ședință festivă a Consiliului Local al orașului Călimănești și se vor încheia duminică, 22 mai 2022, în Parcul Central cu un frumos foc de artificii.

VINERI, 20 MAI 2022

Ora 9.00: Sala de Consiliu a Primăriei orașului Călimănești
• ședinţa festivă a Consiliului Local;
• acordarea Titlului de „Cetăţean de Onoare al oraşului Călimăneşti” doamnei Fenia Driva;
Ora 11.00: Mănăstirea Cozia
• Te Deum – Călimănești la 634 de ani de la atestarea documentară;
• La Jubileu – Acordarea „Diplomei de fidelitate” familiilor care împlinesc 50 de ani de la căsătorie;
Ora 14.00: CNIPT Călimănești
• lansare de carte – „Zâmbet și lacrimă”, autor Dora Săvulescu
Ora 16.00: Mănăstirea Cozia
• lansare de carte – Românitate și Ortodoxie – volum semnat de Părintele Arhim. Dr. Vartolomeu Androni

SÂMBĂTĂ, 21 MAI 2022

Ora 10.00: Parcul Central
• start Concurs ciclism montan adulți „Cozia MTB”, Start „Cozia Running” și „Cozia Cross”
Scena teatrului de vară „Florin Zamfirescu” din Parcul Central
Ora 13.00: Festivitatea de premiere a concursului „Cozia Cross”
Ora 17.00: Festivitatea de premiere a Concursului de ciclism montan adulți, „Cozia MTB” și „Cozia Running”
Ora 19.00: Seară folk
Florin Chilian, Emeric Imre, Mircea Baniciu&Band, Teo Boar și Vlady Cnejevici

DUMINICĂ, 22 MAI 2022

Ora 10.00: Castrul Roman Arutela
• start Concurs ciclism montan copii „Cozia Junior”
Ora 14.00: Scena teatrului de vară „Florin Zamfirescu” din Parcul Central
• festivitate de premiere Concurs ciclism montan copii „Cozia Junior”
Ora 17.00: Concert folcloric „Rapsodia Vâlceană”
Ora 19.00: Recital muzică populară – Nicolae Furdui Iancu, Tudor Furdui Iancu și grupul Instrumental folcloric „Crai Nou” din Alba Iulia
Ora 20.00: Concert Rock
Civic Rebels Râmnicu Vâlcea, Cargo
Ora 22.15: Foc de artificii.
Sursă foto: Arhivă