Voicescu e gata de o campanie fulger


Schimbarea datei alegerilor pentru şefia PSD Vâlcea din 31 iulie la 7 august a venit ca o mană cerească pentru explozivul primar din Fârtăţeşti care îşi anunţase intenţiile de a participa la scrutin.
Contactat telefonic înainte de a pleca într-o delegaţie în Franţa, şeful celei mai mari administraţii locale din Vâlcea ne-a spus: „Eu revin în ţară pe 5 august iar pe 6 voi încerca imposibilul, aşa cum consideră mulţi, adică să duc o campanie fulger de convingere a colegilor mei asupra intenţiilor mele. Ştiu ce mă aşteaptă, nu sunt visător sau idealist dar, în urmă cu nici 48 de ore, bătălia era ca şi decisă iar acum sunt din nou şanse, aşa că cine ştie… Oricum, mă bucură enorm faptul că voi avea ocazia să mă adresez personal fraţilor mei de suferinţă, adică primarilor. Măcar să le arăt că, spre deosebire de alţii, eu împart aceeaşi ciorbă amară a administraţiei de ţară şi că atunci când deschid gura despre problemele noastre nu par a fi căzut din stele ca alţii care-şi amintesc de primari doar în preajma alegerilor…”.