„Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!”


• declară deputatul Buican, care consideră că Liviu Dragnea vrea reîntoarcerea la practici de cenzură de tristă amintire

Marţi, 9 februarie, în cadrul şedinţei Comisiei juridice şi pentru drepturile Omului şi miercuri, 10 februarie, în cadrul şedinţei de plen a Camerei Deputaţilor, prin intermediul unor abuzuri nemaiîntâlnite în ultimii 26 de ani din partea reprezentanţilor PSD, s-a dorit impunerea forţată a „legii defăimării Sociale”, propunere legislativă iniţiată de Liviu Dragnea. „Această lege nu este altceva decât o încercare disperată a reprezentanţilor PSD de a pune botniţă presei şi o supra – reglementare care are ca scop cenzurarea unor medii independente, precum facebook-ul. Chiar dacă în prezent există destule prevederi legale conform cărora cei care se consideră lezaţi în demnitate să poată genera o acţiune la o instanţă judecătorească, reprezentanţii PSD doresc cu disperare să treacă această propunere legislativă pentru a controla mediile jurnalistice, internetul şi alte asemenea medii de exprimare liberă”, declară deputatul Cristian Buican. Acesta consideră că propunerile lui Dragnea din această lege reprezintă o îngrădire a dreptului la libera exprimare şi o încercare disperată a reprezentanţilor PSD de a tăia din faşă orice critică cetăţenească. Parlamentarul liberal este de părere că eventuala aprobare a acestei propuneri legislative susţinută de PSD ar reprezenta o reîntoarcere la practici de cenzură de tristă amintire, aprobarea în cadrul Comisiei Juridice a amendamentelor ce majorează cuantumul amenzilor de către majoritatea PSD fiind cel mai clar exemplu în acest sens. „La începutul anilor ’90, Ion Raţiu a formulat una din cele mai bune şi frumoase definiţii ale democraţiei: «Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!». Din păcate, în acest moment, PSD dă dovadă de laşitate şi îşi arată adevăratele intenţii, acelea de a cenzura mediile libere şi de a pune botniţă presei. Este regretabil şi trist, ca la peste 25 de ani după evenimentele din 1989 în care au murit oameni să vină acum PSD şi să instaureze o nouă perioadă de cenzură. Partidul Naţional Liberal nu este de acord cu această Lege şi va vota în Parlament împotriva acesteia. Eu mă opun prin toate mijloacele acestei Legi, chiar dacă în mass-media vâlceană există o serie de jurnalişti care mă critică în fiecare zi. Este dreptul lor şi nu mi se pare normal ca o lege să interzică acest drept, mai ales că există legislaţie privind calomnia. Reprezentanţii PSD doresc o supra-reglementare care să fie mult mai strictă şi care să le asigure linişte în an electoral. Nici internetul sau facebook-ul nu scapă de prevederile acestei Legi, ceea ce este de o gravitate nemaîntâlnită. Este un atac la democraţie şi la libera exprimare. Mai bine să fiu eu înjurat în fiecare zi decât să treacă această propunere legislativă, care este una criminală la adresa liberei exprimării”, a declarat Cristian Buican.