
Viceprimarii Râmnicului își dau contre în „războiul salubrizării”
• Cocoș: „Romprest a demonstrat că are dotările necesare”
• Vârlan: „Demonstrația a fost o greșeală”
Cei doi viceprimari ai Râmnicului nu cad de acord nici când vine vorba despre noua societate care se ocupă cu preluarea deșeurilor din municipiu, Romprest, sau, mai degrabă, cu defilarea mașinilor firmei, care a avut loc zilele trecute. „Demonstrația motorizată s-a făcut cu Poliția Locală, pentru a nu exista vreun incident. A fost o demonstrație, o defilare prin care societatea a arătat că are dotările necesare desfășurării activității. Deocamdată, nu au stație proprie de sortare a deșeurilor. Există un contract de colaborare cu altă firmă, dar, după șase luni, au de gând să aibă propria stație”, a precizat, vicele, Vasile Cocoș (foto sus), referindu-se la defilarea, de zilele trecute, cu mașinile din dotare, a noii firme de salubrizare.
„Nu mă interesează câte mașini au; important e să facă curat. Demonstrația, din punctul meu de vedere, cred că a fost o greșeală. Pe nimeni nu interesează mașinile, câte sunt în dotare, ci să facă curat. În plus, trecând prin fața Primăriei, a fost eclipsat un lucru bun: acea expoziție de tablouri”, a precizat, la rândul său, vicele Eduard Vârlan (foto jos).