Vești triste dinspre platforma industrială: 111 angajați de la Oltchim vor fi disponibilizați


• aceștia vor primi maxim 12 salarii compensatorii, în funcție de vechimea în muncă
Prin intermediul unui comunicat de presă emis joi după-amiaza, consorțiul de lichidatori judiciari ai Oltchim SA anunță că 225 de angajați ai societății își vor pierde locurile de muncă. Dintre aceștia, 114 vor fi disponibilizați de la Divizia Petrochimică Bradu din Pitești, iar alți 111 de la Râmnicu Vâlcea. Conform celor prezentate de către lichidatorii judiciari, acțiunea de disponibilizare colectivă va fi notificată Inspectoratului Teritorial de Muncă, salariații concediați având dreptul la un preaviz de minim 20 de zile lucrătoare.
„Toți salariații disponibilizați vor primi lunar, începând cu prima lună de după disponibilizare, salariile restante datorate de societate. Începând din februarie-martie anul viitor, vor încasa lunar echivalentul unui salariu, dar nu mai mult decât salariul mediu brut la nivel de Oltchim, până la epuizarea fondului de salarii compensatorii, maxim 12, în funcție de vechimea în muncă”, se mai arată în comunicatul la care am făcut referire.