Vâlcenii sunt invitați la Bibliotecă pentru „Întâmpinarea Naşterii Domnului”


bibliotecaÎn pragul sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou, conducerea Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” invită vâlcenii să retrăiască bucuria colindelor şi a poeziilor religioase împreună cu elevi de la Liceul de Artă „Victor Giuleanu” şi de la Colegiul Economic. Grupurile vocale din comuna Malaia şi de la Casa de Cultură Băbeni vor susţine un recital de colinde pe fondul unei expoziţii de artă populară organizată de bibliotecă.
Evenimentul are loc astăzi, 17 decembrie, cu începere de la ora 16.00, în Sala de Conferinţe a Bibliotecii. Organizatorii acțiunii sunt bibliotecarii vâlceni.