VÂLCEA PIERDE ROCAMBOLESC LA BRAȘOV : 28-30
■ După ce a avut 5 goluri avans în minutul 35 ■
Viteză. Sau velocitate.Asta au predat handbalistele lui Dahl în prima repriză cu Corona. Pe contraatac, când apărarea noastră întindea praștia, țuști cu Anniken și Nathalie, gata golul într-o secundă. La fel pe faza doua sau învârtita în fața semicercului brașovean care lăsa spații pentru Maidhof. Așa că la pauză toți agreasem că amicalele-s de probă, iar oficialele rămân de bază. 17-13 pentru SCM.
Altă mâncare de pește la reluare, care-mi strică și construcția anterioară, făcută live. Iuțeala a dispărut la fetele noastre, apărarea a cedat din ce în ce mai des pe centru, ce să mai, parcă prima repriză ar fi fost din altă viață. Corona a venit la un gol: 22-23, minutul 15, apoi Lasm ne bagă-n astm, 25-24 pentru brașovence. Coșmarul a continuat până la final, 30-28. Incredibil! Greu de înțeles, greu de suportat. De unde se arată că-i valabilă și vorba „nu este doi fără trei”. Sau poate că Dumnezeul handbalului n-a uitat fantasmagoria din primăvară , din aceeași sală, și-o fi zis că trebuie să ne urecheze.
În vremea asta, pe la Bistrița, Pera o aruncă pe Nr. 8 spre Hell(e), iar fabuloasa De Arruda face 42% în poartă! Bine, nici Julie Foggea n-a stat rău cu 33%, dar…
Și ce campionat intern va fi sezonul ăsta! Oare ne vom prezenta și noi pe-acolo, pe sus?