VÂLCEA DĂ LOVITURA la construirea de centre medicale în mediul rural cu fonduri din PNRR! Opt centre din cele 200 aprobate la nivel național sunt în județul nostru. Vâlcea primește bani chiar și pentru patru centre în urbanul mic!
Vineri, 16 iunie 2023, reprezentanții Ministerului Sănătății au ajunțat că au finalizat procedura de evaluare a proiectelor depuse în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru construirea și dotarea a 200 de centre comunitare integrate în zonele din România în care accesul la servicii medicale este deficitar. Centrele ar urma să fie construite și dotate cu bani din acest program european. 40 de milioane de euro vor veni din PNRR pentru un acces mai bun la servicii medicale în mediul rural și în zonele defavorizate. Deci aproximativ 200.000 de euro / centru, adică aproximativ câte un milion de lei noi pentru construirea și dotarea fiecărui centru comunitar integrat.
Dacă împărțim cele 200 de centre la cele 40 de județe ale țării, vedem că, în medie, un județ ar trebui să primească finanțare pentru exact cinci astfel de centre. Vâlcea stă însă foarte bine la acest capitol al finanțării (cel mai probabil din cauza condițiilor modeste în care se prezintă acum centrele medicale din mediul rural) pentru construirea și dotarea de centre comunitare integrate. Județului nostru i-a fost aprobată finanțare pentru un număr aproape dublu de centre față de media națională / județ! Nu mai puțin de opt astfel de centre vor fi realizate în județul nostru, cu bani europeni, în perioada anilor 2025-2026.
De remarcat este și faptul că, deși fondurile sunt pentru construirea de centre comunitare în comune, Vâlcea primește fonduri chiar și pentru realizarea a patru centre în mediul urban!
Ce cabinete și dotări vor avea viitoarele centre?
În centrele comunitare integrate care vor fi construite cu fonduri din PNRR vor funcționa cabinete pentru medicii de familie, laboratoare de tip „point of care” (punct de îngrijire / ajutor) pentru analize uzuale. De asemenea, acestea vor fi prevăzute cu cabinete pentru medici specialiști, cabinete pentru moașe și chiar cabinete stomatologice.
Lista proiectelor din Vâlcea aprobate de Ministerul Sănătății
43.Renovare și dotare centru comunitar integrat din comuna Mădulari.
47.Construcția și dotarea centrului comunitar integrat din comuna Șușani.
51.Înființarea unui centru comunitar integrat la nivelul orașului Berbești.
145.Înființarea și funcționarea unui centru comunitar integrat în comuna Bujoreni.
147.Centru comunitar integrat în orașul Bălcești.
151.Înființarea și funcționarea unui centru comunitar integrat în orașul Brezoi.
161.Centru comunitar integrat în comuna Dăești.
184.Centru comunitar integrat în orașul Ocnele Mari.
*Precizare: numerele de ordine trecute în fața centrelor sunt cele pe care Ministerul Sănătății le-a atribuit centrelor din Vâlcea în lista celor 200 de centre comunitare aprobate la nivel național.
Patru județe din Oltenia au fost fruntașe la atragerea de fonduri pentru construirea de centre comunitare integrate
Dolj (12 comune, zero orașe): Vârtop, Grecești, Botoșești-Paia, Sadova, Cetate, Scăești, Calopăr, Rojiște, Rast, Negoi, Carpen, Goicea;
Gorj (patru comune, șapte orașe): Hurezani, Logrești, Telești, Polovragi, Rovinari, Tismana, Turceni, Motru, Novaci, Bumbești Jiu, Țicleni;
Mehedinți (nouă comune, zero orașe): Cireșu, Bacleș, Oprișor, Punghina, Vlădaia, Grozești, Corcova, Șimian, Livezile;
Olt (două comune, zero orașe): Oboga, Bârza;
Vâlcea (patru comune, patru orașe): Mădulari, Șușani, Bujoreni, Dăești, Berbești, Bălcești, Brezoi, Ocnele Mari.
Din câte se vede, în cele cinci județe ale Olteniei se vor construi nu mai puțin de 42 de centre din cele 200 care au fost aprobate la nivel național. Ceea ce, procentual vorbind, înseamnă că mai bine de 20% din totalul acestor centre vor fi construite în județele Olteniei.