Unde vor merge vâlcenii de azi înainte? La bulivar birjar, la bulivar!


Miercuri, 31 iulie, la ceas de seară, Annabella Retail Park Vâlcea a primit binecuvântarea ÎPS Varsanufie – Arhiepiscopul Râmnicului, dar și confirmarea zecilor de invitați prezenți, că noul proiect al familiei Mutu este unul de succes. Și da, a fost un proiect la care nu a muncit doar întreaga familie Mutu, ci și întreaga «familie Annabella» și care a durat doar 146 de zile. În cuvântul său de bun venit, Dorina Mutu a vorbit cu mândrie despre noua investiție și despre cât de mult și-a dorit să implice în acest business comunitatea și firmele locale. Lucru pe care, iată, se pare că l-a și reușit. Pentru reușita, zicem noi, în timp record, și-au dat concursul și instituțiile locale, care, firește, în litera legii, au eliberat avizele și autorizațiile necesare bunului mers al proiectului.
Primarul Mircia Gutău a apreciat contribuția fără margini a familie Mutu în dezvoltarea zonei Dem Rădulescu, încă înaintea creionării Bulevardului, prin faptul că aceștia au fost de acord să doneze o parte din teren pentru realizarea infrastructurii rutiere. Iar de aici știm cu toții în ce direcție au mers lucrurile.

Președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, a apreciat și a aplaudat, în același timp, efortul Annabella și al familiei Mutu de a dezvolta local și duce peste hotare un  brandul românesc, autentic, plecat, iată, chiar din județul nostru.   

Alături de invitați și de oficialități, s-a tăiat panglica de inaugurare. Oficial, Annabella Retail Park este deschis și își așteaptă vizitatorii, bineînțeles…cu surprize și concerte live. Așa că…La bulivar, birjar, la bulivar!