Stați liniștiți și nu vă îngrijorați: Mâine sună alarma


Pe 12 octombrie, în Râmnicu Vâlcea este programat un exerciţiu de înştiinţare, avertizare, alarmare şi evacuare a populaţiei în cazul producerii unui accident la lucrări hidrotehnice situate în amonte de municipiu. Exerciţiul este realizat de Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Primăriei municipiului, în coordonarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. El porneşte de la scenariul unui cod roşu de inundaţii pe râul Olt, cu consecinţe dezastruoase asupra municipiului.

Cum se va desfășura exercițiul?

În timpul simulării inundațiilor, organizatorii exercițiului vor evacua 100 de elevi de la Grupul Şcolar „Oltchim”, care vor fi considerați ca fiind afectaţi de calamitate, ei urmând să fie transportați, în mod organizat, la sala de sport a Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân”, acolo unde se va organiza tabăra de sinistraţi, precum şi alte activităţi conexe. Exerciţiul va debuta la ora 11.00 cu lansarea, prin sistemele de avertizare, a semnalului „Alarmă la dezastre” şi se va încheia la ora 11.30, când va fi difuzat semnalul „Încetarea alarmei”. Reprezentanții Primăriei Râmnicului fac apel către cetăţeni să se conformeze indicaţiilor primite de la organele abilitate.