Soluție găsită de conducerea Primăriei Râmnicu Vâlcea pentru rezolvarea problemelor de salubrizare


Ca răspuns la sesizările celor prezenţi la întâlnirea cu cetățenii din Cartierul Nord privind unele aspecte negative ale colectării deşeurilor de către firma desemnată să gestioneze acest serviciu la nivelul municipiului, primarul Gutău a răspuns că are cunoştinţă de toate cele semnalate. Edilul a mai punctat însă că a „moştenit” un contract încheiat anterior mandatului său şi, drept urmare, nu are foarte multe pârghii de acţiune.
A fost adusă în discuţie şi problema ridicării deşeurilor colectate selectiv, oamenii sesizând că, în pofida faptului că s-au montat baterii de colectare separată, firma descarcă containerele pentru deşeuri reciclabile în aceaşi remorcă. Primarul a subliniat că, întrucât ADI Salubrizare nu a reuşit să facă demersurile pentru desemnarea unui operator la nivel regional, iar în vara viitoare expiră şi prelungirea permisă de lege a contractului dintre primăria municipiului şi operatorul actual local al serviciului de gestionare a deşeurilor, se ia foarte în serios opţiunea de ieşire a Râmnicului din ADI Salubrizare şi crearea unei firme a municipalităţii. Această firmă ar urma să gestioneze colectarea deşeurilor de la populaţie mai eficient şi la tarife chiar mai mici decât cele practicate în prezent. În context mai este de amintit faptul că, la acest moment, un grup de specialişti în domeniu analizează toate implicaţiile unei astfel de măsuri, urmând să fie propuse soluţii în viitorul apropiat.
• Material realizat cu sprijinul Biroului de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea