„Serbările zăpezii”, din nou la Ocnele Mari


De când a preluat mandatul de primar al oraşului Ocnele Mari, Petre Iordache a organizat în fiecare an „Serbările zăpezii”. Ediţia din acest an, care a ajuns la „borna” 8, se va derula duminică, 24 ianuarie. „Localnicii şi turiştii sunt aşteptaţi să se bucure de o zi în care vor putea să guste şi bucate tradiţionale, ţuică fiartă şi să asculte muzică. Evenimentul va începe la ora 12.00, în punctul «La Pârvu». Programul cuprinde muzică populară, dansuri populare, concursuri cu premii şi pedepse hazlii, curse cu ATV-uri şi scutere, concurs de sanie şi ski. Ca de fiecare dată, copiii vor fi cei mai încântaţi: vom oferi şi premii pe categorii de vârstă. La finele acţiunii vom aprinde tradiţionalul foc de tabără”, a declarat primarul Iordache.