Senator Claudia Banu: „Să ne amintim de cei care s-au sacrificat pentru ca noi să trăim într-o țară liberă”


Parlamentarul liberal vâlcean, Claudia Banu, în calitatea sa de senator, este în permanență prezentă la acțiunile județene de cinstire a celor care au scris cu mulți ani în urmă istoria țării noastre. De această dată, Senatul României a fost prezent, prin reprezentantul său, la acțiunile organizate cu ocazia declarării independenței de stat sau la cele prilejuite de ziua monarhie. „Astăzi, pe 10 mai, România celebrează o dată cu multiple semnificații în istoria sa bogată. În 1877, era declarată Independența statului nostru, un moment crucial în lupta pentru autodeterminare și libertate. Tot astăzi, românii sărbătoresc și ziua monarhiei, recunoscând contribuția familiei regale la consolidarea valorilor naționale. În 1945, Ziua Victoriei – 9 mai, aducea bucuria și speranța unei națiuni care a trecut prin greutăți și sacrificii.
Aceste momente au fost omagiate astăzi de autorități pentru că reprezintă pași importanți în drumul nostru către o Românie modernă și occidentală, o țară în care libertatea și democrația sunt fundamentale. Cu recunoștință, ne-am amintit de cei care și-au sacrificat viața pentru aceste idealuri, pentru ca noi să trăim într-o țară liberă și membră a Uniunii Europene. La mulți ani, România!”, a declarat Claudia Banu, într-o postare publică pe pagina sa de social media.