
ȘASE ZILE PÂNĂ LA MECIUL CU THURINGER
CUM VEDE JULIA MAIDHOF PARTIDA DIN GERMANIA
„Trebuie să oprim jocul rapid al lor / Simt că va fi o partidă cu goluri multe”
Am intrat în săptămâna finală a primului meci din dubla decisivă cu Thuringer. Reamintesc, miza este calificarea în Final Four EHF European League.
Aseară, Thuringer a pierdut foarte greu contra mult mai valoroasei Ludwigsburg, 22-23, după un meci încrâncenat.
La Râmnicu Vâlcea, vineri seara, fetele s-au antrenat temeinic, iar sâmbătă au intrat în sala de gimnastică. „Ne antrenăm bine după pauză, și mă bucur că am preluat tempoul în partida cu Târgu Jiu. Antrenamente zilele acestea, performanța sâmbăta viitoare”, este de părere antrenorul Rasmus Poulsen.
La finalul antrenamentului de vineri, am stat de vorbă câteva minute cu Julia Maidhof.
– Julia, tu vii din handbalul german. Cum apreciezi primul meci cu Thuringer, de sâmbăta viitoare?
Abia aștept acest meci. Cred că Thuringer este o echipă care are multe jucătoare importante. De exemplu, jucătoarea cu numărul 29 (Johanna Reichert, inter stânga – n.a.), care marchează aproape 10 goluri în fiecare meci. Cred că trebuie să avem un plan tactic pentru a le scoate pe aceste jucătoare cheie din joc. Din câte-mi aduc aminte, la Thuringer este întotdeauna o atmosferă plăcută, așa că așteptăm un meci interesant și tensionat.
– Dincolo de suporteri și antrenor, care crezi că sunt principalele lor atuuri?
Cred că se bazează mult pe spiritul de echipă. Desigur, au aceste jucătoare cheie care sunt foarte active și care creează un anume ritm în jocul lor. Noi va trebui să încercăm să le întrerupem ritmul pentru a-l transforma în avantajul nostru. Dar va fi dificil pentru noi dacă intră în acest ritm. Mai ales cu arena și fanii lor, atunci va fi greu pentru noi.

– Thuringer marchează multe goluri în sala proprie. Trebuie să se teamă Vâlcea de acest lucru?
Cred că suntem obișnuite cu meciuri cu scoruri mari și multă alergare. Să nu uităm că și noi suntem o echipă care iubește să marcheze multe goluri. Dar, desigur, trebuie să avem o apărare bună împreună cu o performanță solidă a portarului. De asemenea, foarte important, trebuie să stopăm jocul rapid al gazdelor. Le place să joace, de exemplu, 7 împotriva 6 în a doua fază. Așadar, sunt câteva aspecte tactice pe care cred că le putem opri. Dar simt că tot va fi un joc cu scor mare de ambele părți.
– Simți ceva special jucând în Germania împotriva unei echipe germane?
Da, m-am bucurat de acest tragere la sorți, că vom juca în sferturile de finală acolo. Ne-am bucurat deja să jucăm împotriva Dortmundului în faza grupelor. În plus de asta, am auzit că și fanii români ne vor susține la Thuringia, ceea ce ne creează, desigur, o stare de bine.
– Apropo de suport. Familia ta va fi acolo pentru a te susține?
O, da, desigur. Va veni familia mea, de asemenea câțiva prieteni, cu toții așteaptă cu nerăbdare să jucăm în Germania. Și este întotdeauna plăcut să fii în țara ta cu echipa ta.
– Julia, iți mulțumesc si mult succes!
Și eu vă mulțumesc, ne bucurăm să fiți alături de noi!
Foto – Cătălin Mărgărit/Pin Photo și internet