Să fie Semn din Ceruri?
S-A RUPT PĂRUL SFÂNTULUI CALINIC de la Mănăstirea Frăsinei


În noaptea de 29 spre 30 ianuarie 2023, un pom fructifer aflat în imediata apropiere a Mănăstirii Frăsinei (numit Părul Sfântului Calinic) s-a rupt.
Pomul era numit astfel deoarece se spune că ar fi fost plantat personal de către fostul episcop al Râmnicului, Calinic, ulterior canonizat.
„Și la fel ar fi zis «atunci când părul nu o să mai fie în picioare, obștea se va împuțina, iar lăcașul va trece prin mari încercări»”, au anunțat călugării de Mănăstirea Frăsinei că ar fi spus Sfântul Calinic în urmă cu multe decenii.
Nu am avea cum să ne dăm noi cu părerea dacă ruperea acestui pom fructifer are vreo legătură cu perioada tulbure pe care o traversează de mai bine de o lună Mănăstirea Frăsinei, însă cert rămâne faptul că dispariția părului a lăsat deja semne de întrebare în gândurile credincioșilor și ale călugărilor.