S-au sistat gazele naturale în Râmnic!


Printr-un comunicat de presă primit cu puțin timp în urmă pe adresa de email a redacției, Distrigaz Sud Rețele ne-a anunțat sistarea alimentarea cu gaze naturale a aproape 600 de consumatori din municipiul reședință al județului.
„Distrigaz Sud Rețele aduce următoarele precizări cu privire la sistarea temporară a alimentării cu gaze naturale pe strada Regina Maria din localitatea Râmnicau Vâlcea, din județul Vâlcea:
Ca urmare a unei avarii produse asupra sistemului de distribuție a gazelor naturale amplasat pe Strada Regina Maria, din localitatea Râmnicu Vâlcea, din județul Vâlcea, Distrigaz Sud Rețele a fost nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale în respectiva zonă astăzi, 13 octombrie 2022, începând cu ora 20:00.
În urma acestei opriri sunt afectați 590 de clienți casnici și non-casnici aflați pe străzile: Regina Maria, General Magheru, Vasile Olănescu și Gib Mihăescu.

Echipele Distrigaz Sud Rețele sunt la fața locului pentru a asigura remedierea defectului. Reluarea alimentării cu gaze naturale a clienților afectați se va face în cursul zilei de mâne, 14 octombrie 2022.
După reluarea realimentării cu gaze naturale, în cazul în care clienții simt miros de gaze, sunt rugați să aerisească imediat încăperea, să nu provoace scântei, să nu acționeze întrerupătoarele electrice, să nu folosească aparatele electrocasnice și, dacă este posibil, să închidă robinetul de alimentare cu gaze naturale.
Ne cerem scuze pentru inconveniențele create clienților noștri și le mulțumim pentru înțelegere.”