S-A VÂNDUT VEL PITAR. Vom mânca pâine cu gust de Mexic?


Prezent și în județul Vâlcea, Vel Pitar, cel mai mare producător de pâine din România, a fost vândut grupului mexican Bimbo.
În ultimii ani, Vel Pitar a fost o companie deținută de investitori americani, dar construită și condusă de o echipă exclusiv românească, având o tradiție de peste 22 de ani. În anul 2021, ultimul pentru există raportările financiare oficiale, Vel Pitar a avut afaceri de 586,2 milioane lei și un profit net de 68,5 milioane lei. Peste 1.900 de persoane figurau ca fiind angajate la Vel Pitar.
Compania a fost lansată pe piață în anul 2001 pe structura companiilor de panificație Mopariv Râmnicu Vâlcea și Berceni București. La Vel Pitar au fost anexate și două fabrici din Tecuci și Cluj.

Cine este Bimbo?

Venit din Mexic, Grupul Bimbo, care funcționează de exact 70 de ani, este unul dintre cele mai importante din lume, cu afaceri în 33 de state (pe patru continente: America, Europa, Asia și Africa. Deține 197 de brutării în toată lumea, având afaceri anuale de circa 15 miliarde dolari. În Europa, Bimbo mai este prezent în state ca Elveția, Franța, Italia, Marea Britanie, Portugalia, Spania, Rusia și Ucraina.