Randers – Oltchim 20-24. Primăvara vine din Danemarca! (2)
Cristina Neagu a avut, din nou, o evoluţie foarte bună
Handbalista de numai 24 de ani pare să se simtă mai bine de la meci la meci, iar problemele sale la umărul drept, cele care au ţinut-o pe marginea terenului timp de douăzeci de luni, tind să devină istorie. Tehnicianul Jakob Vestergaard o creditează cu foarte multă încredere, Cristina Neagu bifând tot mai multe minute în tricoul Oltchimului. În partida de sâmbătă, din Danemarca, Cristina a fost trimisă în joc încă din minutul 13 şi a rămas pe teren, cu câteva mici excepţii, până la finalul acestuia. Ea şi-a dovedit utilitatea în chiar primele secunde, pasa oferită Iuliei Curea în minutul 14 fiind transformată în gol de către extrema-stângă chimistă. La următorul atac al Oltchimului, Cristina Neagu a avut şansa de a marca, dar şutul său foarte bun a fost parat de portăriţa celor de la Randers. Totuşi, cea mai bună jucătoare a lumii în anul 2010 a reuşit să îşi treacă numele pe lista marcatoarelor de trei ori pe parcursul meciului susţinut în compania danezelor, ea punctând în minutele 22, 45 şi 58.
Pentru CS Oltchim, cele mai importante marcatoare ale jocului de duminică au fost: Iulia Curea 6 goluri, Oana Manea şi Aurelia Brădeanu cu câte 4 reuşite şi Cristina Neagu, autoare a trei „transformări”. Pentru Randers HK s-au făcut remarcate Jakobsen şi Andersen, fiecare cu câte 5 goluri.
Evoluţia cronologică a scorului în meciul Randers – Oltchim: 1-1 (minutul 5); 2-6 (’10); 4-8 (’15); 6-9 (’20); 7-11 (’25); 9-11 (pauză); 12-11 (’35); 14-13 (’40); 14-16 (’45); 14-19 (’50); 18-22 (’55); 20-24 (final).