Program de lucru prelungit la Evidența Populației din Râmnicu Vâlcea


În scopul asigurării cadrului necesar desfăşurării în condiţii optime a procesului electoral din 27 septembrie 2020, Direcţia de Evidenţa a Persoanelor Râmnicu Vâlcea şi-a adaptat programul de lucru cu publicul astfel încât să rezolve în mod operativ solicitările privind eliberarea documentelor de identitate persoanelor cu drept de vot. Astfel, în week-end-ul care urmează, programul de lucru al D.E.P. Râmnicu Vâlcea va fi următorul:
• sâmbătă, 26.09.2020 (între orele 08.00-16.00 – primire documente; între orele 08.00-21.00 – eliberare documente);
• duminică, 27.09.2020 (între orele 08.00 – 18.00 – primire documente; între orele 08.00-21.00 – eliberare documente).
În aceste zile, se vor soluţiona cu prioritate eliberarea de noi cărţi de identitate în următoarele situaţii:
• în cazul deteriorării actului de identitate;
• în cazul pierderii, furtului sau distrugerii actului de identitate;
• în cazul anulării.
În context este de amintit că, în conformitate cu art. 4, alin. (5) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, actele de identitate emise de autorităţile care au expirat începând cu data de 01.03.2020 îşi menţin valabilitatea pe toată perioada stării de urgenţă/alertă, precum şi pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări.
Eliberarea actelor de identitate se face cu respectarea reglementărilor legale în ceea ce priveşte documentele ce trebuie depuse (cererea pentru eliberarea actului de identitate, actul de identitate şi cartea de alegător, după caz, certificatul de naştere şi certificatul de căsătorie, după caz, original şi copie, certificatul/hotărârea de divorţ, după caz, original şi copie, certificatul de deces al soţului/soţiei decedat/decedate, în cazul soţului supravieţuitor, original şi copie, certificatele de naştere ale copiilor cu vârsta mai mică de 14 ani, original şi copie, documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu şi, după caz, cel cu care se face dovada adresei de reşedinţă, original şi copie, chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate).
• Material realizat cu sprijinul Biroului de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea