
PROFESORUL MEU DE MATEMATICĂ ȘI KADRE GRAY, CEL CARE NU L-A CUNOSCUT NICIODATĂ
Câteva păreri despre meciul de baschet Rapid-Vâlcea 114-122
Într-unul din rarele momente în care s-a dorit empatic în fața grupei de studenți, profesorul meu de matematică din facultate ne-a comunicat, totuși amenințător: „Degeaba știi de 10 la trei subiecte, dacă pe al patrulea nu-l cunoști, să nu crezi că-ți dau 8 la examen. Te pic, domnule student. La mine trebuie să cunoști materia pentru fiecare subiect, ca să treci, să fim bine înțeleși!”. Omul părea cumva uman, pentru că aflam astfel că avea în vocabular și alte cuvinte decât teoreme, ecuații și ce mai preda el, dar mai ales, haios, pentru că se adresa folosind „domnule” către o grupă de studenți formată din 20 fete și 4 băieți. Un exemplu de verticalitate și corectitudine în aprecierea studenților, profesorul de matematică chiar se ținea de cuvânt, destui colegi având neșansa să fie victimele rigorii sale. Nu mi-e rușine să recunosc că am trecut cu nota 5 la matematică, în cel mai dramatic examen la care am fost părtaș. Poate voi povesti odată.
Îmi veți ierta, sper, introducerea, când veți afla că, de fapt, încerc o analogie la evoluția echipei de baschet CS Vâlcea 1924 în memorabila partidă cu Rapid București, de sâmbăta trecută. Cunoașteți povestea, a făcut deja înconjurul lumii și nu este deloc o exagerare, este a doua partidă ca „lungime” din istoria baschetului mondial. Terminată cu 122-114 pentru vâlceni, cu cinci reprize de prelungiri, partida a avut un punct de inflexiune de unde putea balansa nefericit pentru echipa noastră, iar toate recordurile și performanțele jucătorilor puteau să nu fi existat.
Vreau să spun că Vâlcea a fost la doar câteva secunde de înfrângere în timpul regulamentar, după ce dominase clar prima repriză, 42-30, și părea imperturbabilă spre victorie. Asta pentru că în sfertul trei a căzut inexplicabil, exact ca studentul care nu știe nimic despre unul dintre subiecte. Motorul se gripase subit, sub presiunea unor ratări, dar și a unor greșeli individuale care-l mâniau, desigur, pe antrenorul Alvarez. Mi s-a părut chiar că, în acele 10 minute, a existat ceva tensiune între jucătorii vâlceni, responsabilă în cele din urmă de pierderea concentrării. Sfertul trei s-a terminat cu 21-9 pentru rapidiști și, dintr-o dată, victoria devenea improbabilă.
Însă, totuși, nu am fost pedepsiți la final, pentru că sportul se ridică, de cele mai multe ori, deasupra oricăror dogme. Dar mai ales pentru că a existat un jucător care nu auzise niciodată de regula de examen a profesorului de matematică pentru care finalul fericit nu exista dacă nu știai toate subiectele. Kadre Gray s-a scuturat de toate neîmplinirile sfertului trei și a ținut echipa vâlceană în viață. A fost tipul matur și consecvent exact când echipa părea că cedează, a condus cu inteligență și precizie jocul vâlcean, ba chiar, de multe ori, l-a luat pe cont propriu. La 57-64, cu mai puțin de cinci minute rămase, spectrul eșecului plutea asupra vâlcenilor. Dar Gray a crezut în continuare. Până la egalitatea de final regulamentar, 71-71, el va marca 11 puncte, între care ultimul coș foarte aproape de buzzer. M-a impresionat că omul pur și simplu nu a vrut să cedeze și bănuiesc că le-a transmis permanent coechipierilor starea de învingător. A jucat 62 de minute din totalul de 65, iar inteligența s-a arătat și prin faptul că a reușit să nu acumuleze cinci greșeli personale și astfel să fie eliminat. Dincolo de cele 50 puncte marcate, alt record, lay-up-urile sale, venite din șerpuirile în viteză, sunt deja piese de autor.
Kadre Gray a fost, cu adevărat, Căpitanul!
Epopeea prelungirilor l-a consacrat pe canadian, dar a prezentat și mutarea inspirată făcută de conducerea echipei prin aducerea lui Ta’lon Cooper. La primul său joc pentru Vâlcea, Cooper s-a remarcat prin patru coșuri de la distanță, între care două decisive, în repriza finală a prelungirilor. Sigur că mai are nevoie de timp pentru integrare, dar aparențele arată că va deveni jucător de bază al echipei.
Cornelius Lamonte Hudson a pus 29 puncte pe tabelă, rămâne jucătorul esențial, one-man-show-ul de pe parchet, dar și prietenul copiilor de după meci, ceea ce este minunat. Și, totuși, CLH sau Năstrușnic, cum îl mai numesc eu, pare să devină un caz pe finaluri de meci importante. Îmi pare că el cedează emoțional, clachează psihic, în dorința de a le face el pe toate, comite greșeli ușoare , ca să zic așa. S-a întâmplat cu Voluntari, acasă, la Pitești și din nou în sala Giulești. Poate că o discuție pe subiect în interiorul organizației nu ar face rău nimănui.
De cele mai multe ori suntem seduși de prestațiile jucătorilor și poate este firesc așa. Uităm de conducerea tehnică, de cei care fac planurile de joc și țin jucătorii conectați la tensiunea meciului. Așa că, nu în ultimul rând, un gând bun pentru Arturo Alvarez și toată echipa din jurul său.
Spaniolul va sta față în față sâmbătă cu conaționalul său, Roger Grimau, antrenorul echipei Dinamo, cea care vine în sala Traian. Dar despre întâlnirea celor doi mai vorbim.
Foto credit – Cătălin Mărgărit / PinPhoto