Prof. Univ Dr. Luiza Spiru, întâlnire cu medicii vâlceni, la BalneoMedCenter Sofianu


• cu ocazia acestei manifestări s-a anunțat în premieră, că în perioada 21-23 aprilie 2016 se va organiza, la Râmnicu Vâlcea, în incinta Grand Hotel Sofianu, cea de a VIII-a ediții a Forumului Internațional pentru Turismul de Sănătate
Începutul acestei săptămâni a debutat, la Spitalul BalneoMedCenter Sofianu, din Râmnicu Vâlcea, reprezentat de director general Camelia Teodorescu, cu organizarea unui eveniment de marcă, dedicat medicilor specialiști, medicilor de familie și asistenților medicali generaliști. Evenimentul a fost onorat de o personalitate marcantă a vieții medicale Prof. Univ. Dr. Luiza Spiru, Catedra de Geriatrie și Gerontologie, UMF „Carol Davila” București, Spitalul Clinic Universitar de Urgență Elias București, Președinte Comisia de Geriatrie și Gerontologie din Ministerul Sănătății, Medic Primar Geriatrie Gerontologie, Medic Primar Medicină Internă, Gerontopsihiatru, Doctor în Ştiinţe Medicale, Președintele FUNDAȚIEI „ANA ASLAN” INTERNATIONAL, precum și de prezența Prof. Aurel Borsan – președinte Fundatia Amfiteatru a cărei activitate s-a dezvoltat și adaptat continuu, devenind umbrela generoasă pentru peste 150 de programe culturale, educaționale, științifice și de formare profesională, turistice și de sănătate. Evenimentul a promovat conceptul de asistență medicală integrată, concept asigurat în cadrul Spitalului Sofianu, atât prin accesul pacienților la programe de informare și educație pentru un stil de viață sănătos, precum și prin oferirea de examene clinice generale și de specialitate, investigații de laborator, examene paraclinice, în scopul prevenirii afecțiunilor, depistării precoce a maladiilor, stabilirii diagnosticului etiologic și a atitudinii terapeutice adecvate.
Cu această ocazie Fundatia Amfiteatru în parteneriat cu Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate a anunțat în premieră, organizarea la Râmnicu Vâlcea, în incinta Grand Hotel Sofianu, a celei de a VIII-a ediții a Forumului Internațional pentru Turismul de Sănătate, ce va avea loc în perioada 21-23 aprilie 2016. La eveniment vor participa reprezentanți ai autorităților publice din România, ai organismelor internaționale, specialiști romani și străini, exponenți importanți din domeniul sănătății și turismului, reprezentanți ai mediului academic din România și străinătate, oferind astfel județului Vâlcea încă o șansă de a se poziționa ca punct de referință în turismul medical și balnear la nivel național și internațional.