PRIMII PAȘI pentru reabilitarea completă a celui mai lung drum județean din Vâlcea


Consiliul Județean Vâlcea a alocat 706.000 lei pentru realizarea documentațiilor tehnico-economice aferente reabilitării DJ 676 (Vaideeni – Bălcești)
Zilele trecute, conducerea Consiliului Județean Vâlcea a prezentat informații îndelung așteptate de către aproximativ 15.000 de locuitori ai județului nostru! Cel mai lung drum județean de pe raza Vâlcii urmează să fie reabilitat în totalitate, cu fonduri europene, iar locuitorii de pe raza a opt localități vor beneficia (anii viitori, e adevărat) de condiții mult mai bune, dar și mai sigure pentru circulația rutieră. Este vorba despre reabilitarea DJ 676, un drum cu o lungime de 76 de kilometri, din care Consiliul Județean Vâlcea a modernizat, anii trecuți, cu fonduri proprii, aproximativ 18 kilometri. Acum se dorește atragerea de fonduri europene pentru reabilitarea și celorlalți 58 de kilometri asupra cărora nu s-a mai intervenit cu reparații capitale de mai bine de 30-35 de ani! Drumul pornește din comuna Vaideeni (satul Cerna), trece prin Slătioara, Stroești, Copăceni, Lăpușata, Roșiile, Tetoiu și se oprește tocmai la Irimești (pe raza orașului Bălcești).

Rădulescu: „Până vom reuși să accesăm fondurile europene, trebuie să facem studii de teren”

Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea, a declarat că este cale lungă până la începerea lucrărilor de asfaltare propriu-zise. Mai întâi, sunt necesare studii de teren, expertize tehnice, documentație DALI, apoi trebuie accesate fondurile europene, iar după ce acestea vor fi obținute trebuie desfășurate licitații pentru desemnarea firmelor care vor executa lucrările de reabilitare a drumului.
Însă, cum totul se face pas cu pas, Consiliul Județean Vâlcea a alocat 706.000 lei pentru realizarea documentațiilor tehnico-economice.
„Drum lung și birocrație! Până la urmă luăm bani europeni pentru cel mai lung drum din județ!  Am semnat un nou contract, care înseamnă primii pași în vederea atragerii de bani europeni pentru modernizarea DJ 676 Cerna (Vaideeni) – Slătioara – Stroești – Copăceni – Lăpușata – Roșiile – Tetoiu – Irimești (DJ 643). Până vom reuși să accesăm fondurile europene, trebuie să facem studii de teren, expertize tehnice, documentație DALI. Prin semnarea acestui contract vom aloca suma de 706.496 lei (fără TVA) pentru realizarea documentațiilor tehnico-economice, termenul prevăzut în contract fiind de cinci luni. Noi am mai asfaltat, pe banii Consiliului Județean, circa 18 km. Însă, ne dorim modernizarea acestui drum în totalitate, dar cu fonduri europene. Asta pentru că DJ 676 traversează opt localități, fiind cel mai lung drum judeţean din Vâlcea!”, a declarat președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.