Primăria Râmnicului a demarat CADASTRAREA GRATUITĂ A TERENURILOR din zona Fețeni


Reprezentanții Primăriei Râmnicu Vâlcea ne-au anunțat că în cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară şi în baza HCL nr. 178/2021 prin care municipiului i se alocă suma de 160.000 lei pentru finanţarea lucrărilor de înregistrare sistematică, administrația locală a demarat această procedură pentru trei sectoare cadastrale din zona Feţeni. Astfel, proprietarii de terenuri din sectoarele 39, 40 şi 41 beneficiază de înregistrare gratuită în cadastru şi în cartea funciară prin intermediul expertului în cadastru desemnat de municipalitate în acest scop, ing. Aurelian Laurenţiu Mărgineanu. Acesta va fi disponibil la biroul său din cadrul Depozitului Ecologic Feţeni în fiecare sâmbătă, între orele 9.00 – 12.00, putând fi apelat pentru informaţii şi la numărul de telefon 0741.537.594.

Ce trebuie să facă cei 470 de proprietari din zonă?

În vederea cadastrării gratuite, cei aproximativ 470 de proprietari identificaţi din zonă vor trebui să prezinte copii ale documentelor de proprietate pentru terenurile pe care le deţin şi, după caz, să permită accesul specialistului pentru identificarea precisă a limitelor de proprietate. Activitatea în teren a expertului în cadastru se va încheia la 1 septembrie 2022, urmând ca până în 20 ianuarie 2023 să se finalizeze procedura de înscriere în cartea funciară. Alte sectoare avute în vedere de Primăria Râmnicului pentru cadastrare gratuită în cursul acestui an sunt cele din zonele Căzăneşti şi Copăcelu, activitatea urmând să demareze în funcţie de alocările de la bugetul central.
• Material realizat cu sprijinul Biroului de presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea