Polițiștii vâlceni «au luat școlile cu asalt»


• scopul principal a fost, firește, cel informativ, pentru reducerea violenței și prevenirea consumului de droguri

La data de 1 aprilie a.c, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, Biroul Siguranţă Şcolară, Biroul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Poliția municipiului Râmnicu Vâlcea – Compartimentul de Proximitate şi Seviciul de Ordine Publică au organizat şi desfăşurat activităţi preventive în cadrul Liceului Tehnologic Căpitan Nicolae Pleșoianu din municipiul Râmnicu Vâlcea, pe linia prevenirii violenței în școli și consumului de droguri. Tinerii au fost informați cu privire la riscurile și efectele nocive al consumului de droguri, consecințele pe termen scurt și lung, dar și indiciile care pot duce la concluzia că un coleg sau prieten consumă substanțe interzise. De asemenea, copiilor le-au fost transmise informații cu privire la consecințele juridice ale faptelor circumscrise violenței școlare și cum pot proceda pentru a nu deveni victime.

Tinerii au fost informați și cu privire la prevederile Legii 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, legislația referitoare la răspunderea penală a minorilor, în vederea preîntâmpinării implicării acestora în astfel de fapte și conștientizării tipurilor de comportamente acceptate în mediul școlar, elevilor fiindu-le reamintit faptul că, începând cu vârsta de 14 ani pot să răspundă penal.

Cum poţi preveni capcana consumului de droguri?

  • Conştientizează pericolul real al drogurilor!
  • Informează-te cu privire la tipurile de droguri şi efectele acestora!
  • Gândeşte-te la problemele morale şi legale pe care le implică obţinerea câştigului din traficul de droguri!
  • Selectează-ţi cu atenţie anturajul!
  • Învaţă să comunici; învaţă să-ţi exprimi gândurile şi sentimentele!
  • Exprimă-te simplu! Spune pur şi simplu: „NU, mulţumesc”!
  • Discută deschis cu părinţii tăi  indiferent de problemele pe care le abordezi!
  • Nu ignora importanţa educaţiei, nu lipsi de la şcoală!
  • Dacă anumite situaţii sunt prea dificile, învaţă să ceri ajutor!
  • Învaţă că drogul nu rezolvă problemele, ci dimpotrivă, le amplifică!
  • Foloseşte tehnica rezistenţei pasive: acceptă cu calm orice critică despre faptul că nu te droghezi şi refuză în continuare drogurile!
  • Fii pregătit pentru diferitele forme de presiune ale anturajului!
  • Încrederea nemărginită în propriul discernământ te poate păcăli uşor, aşa cum te pot păcăli prietenii, dealerii, Internetul!
  • Cunoaşte-te mai bine şi dezvoltă-ţi o mai bună capacitate de autocontrol. Învaţă să faci o alegere!Info trafic

În săptămâna aceasta, polițistii vor fi prezenți pentru a desfășura activități de prevenire,  la Liceul Sanitar Antim Ivireanu, Colegiul Național de Informatică Matei Basarab și Școala Gimnazială Take Ionescu, toate din municipiul Râmnicu Valcea, precum și la Școala Gimnazială Jiblea Veche, din orașul Călimanești. De asemenea, se vor desfășura activități specifice și în mediul rural, în Școlile Gimnaziale din localităție Dănicei, Diculești, Mădulari și Fârtățești.