Polițiștii vâlceni au desfășurat o misiune pentru protecția mediului


În data de 15 septembrie 2022, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vâlcea și angajați ai Poliției Drăgășani, împreună cu reprezentanți din cadrul Gărzii de Mediu Vâlcea au desfășurat o acțiune în municipiul din sudul județului nostru. Aceasta a avut ca scop prevenirea și combaterea ilegalităților comise în domeniul protecției mediului și a reciclării deșeurilor.

A fost aplicată o amendă de 10.000 lei

„În urma verificărilor efectuate, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru incendiere de deșeuri conform art. 66 alin.1 lit. e) din O.U.G. nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor. Reprezentanții Gărzii de Mediu Vâlcea au aplicat o sancțiune contravențională, în cuantum de 10.000 lei, pentru abateri de la prevederile O.U.G. 195/2005 privind protecția mediului. Acțiunea a beneficiat și de sprijinul luptătorilor S.A.S. Vâlcea”, n-au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.
Sursă foto: Arhivă
• Material realizat cu sprijinul IPJ Vâlcea