Poliția, la datorie
Accidentele „au curs” în valuri pe șoselele din Vâlcea
La data de 29 septembrie, în jurul orei 14.00, oamenii legii au fost sesizați de către personalul medical din cadrul Spitalului Municipal Drăgăşani cu privire la faptul că, la ora 12.20, s-a prezentat numitul Ilie G., în vârstă de 41 de ani, din localitate, care a declarat că, în jurul orei 11.30, a fost victima unui accident de circulaţie. Evenimentul nedorit s-a petrecut în timp ce traversa o stradă din municipiu. După producerea accidentului, pietonul a fost transportat la domiciliul unei cunoştinţe de către conducătorul auto care l-a accidentat. În urma examinării medicale, a fost stabilit diagnosticul de fractură gambă stângă.
Victima nu a putut oferi detalii cu privire la autoturismul implicat în accident şi nici la conducătorul acestui autoturism. În urma activităţilor întreprinse de către poliţiştii din Drăgăşani, pe parcursul aceleași zile, în jurul orei 18.00, a fost identificat conducătorul auto vinovat de producerea accidentului. Acesta se numește Ion B., are 62 de ani și domiciliul în comuna Prundeni. După ce a fost reținut, șoferul a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, fiindu-i recoltată o probă de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În continuare, față de șoferul imprudent se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.
***
La data de 29 septembrie, Constantin I., în vârstă de 57 ani, din municipiul Bucureşti, a condus un autoturism pe strada Libertăţii din Râmnicu Vâlcea. La efectuarea unui viraj la stânga, la o trecere de pietoni, acesta nu a acordat prioritate de trecere Mariei C., de 20 ani, care traversa strada regulamentar pe marcajul pietonal, accidentând-o cu partea din faţă a autoturismului. Tânăra rănită a fost transportată la spital de către conducătorul auto, ea fiind diagnosticată cu traumatism la genunchiul stâng și entorsă simplă. Persoanele implicate în accident au fost verificate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Cercetările vor fi continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-au produs aceste evenimente rutiere.
Un tânăr din Păușești Măglași s-a ales cu dosar penal
Luni după-amiza, poliţiştii au depistat un tânăr de 19 ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 64, pe raza comunei Păuşeşti Măglaşi. După verificarea în evidenţa auto, a rezultat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Fără să stea prea mult pe gânduri, oamenii legii i-au întocmit acestuia dosar de cercetare penală.
La plimbare cu mopedul, fără permis de conducere
În prima zi a acestei săptămâni, în jurul orei 20.15, poliţiştii l-au identificat pe Constantin M., în vârstă de 24 ani, cu domiciliul în municipiul Drăgăşani, în timp ce conducea un moped pe strada Tudor Vladimirescu din localitate. După cercetări minuțioase, oamenii au constat că acesta nu poseda permis de conducere. În cauză, tânărul de 24 de ani va fi cercetat pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere.
O femeie este dată dispărută
• Dacă aveţi informaţii care pot duce la identificarea acesteia, nu ezitaţi să apelaţi 112 sau să anunţaţi cea mai apropiată unitate de poliţie!
La data de 27 septembrie, Elena Arderu, în vârstă de 84 de ani, din oraşul Băbeni a plecat din Spitalul nr. 2 Râmnicu Vâlcea, Secţia Neuropsihiatrie. Femeia este luată în evidenţă ca persoană cu probleme psihice.
Semnalmente: înălţime 150-159 cm., greutate 50–59 kg., ochi căprui, păr grizonat, lung, purtat strâns. Merge aplecată spre faţă şi uşor legănat. Nu aude.
Obiecte de îmbrăcăminte: vestă tricotată manual de culoare grena, bluză de pijama de culoare portocaliu cu imprimeuri florale, cămaşă de noapte de culoare alb cu imprimeuri florale de culoare albastru, ciorapi lungi albaștri și papuci din plastic de aceeași culoare. Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze cea mai apropiată unitate de Poliţie sau să apeleze numărul de telefon 112!
Nu uitaţi că orice informaţie poate readuce o persoană dispărută în sânul familiei!
Ample activități desfășurate în cadrul celei de-a noua ediţii a „Săptămânii prevenirii”
Acţiunile desfășurate, ieri, de polițiștii vâlceni în cadrul „Săptămânii prevenirii” s-au axat, în principal, pe reducerea victimizării minorilor şi a consumului de droguri. Oamenii legii vor purta discuţii cu adolescenţii din tot judeţul, cu ocazia Zilei Prevenirii Victimizării Minorilor. Astfel, poliţiştii din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Serviciul de Investigaţii Criminale, Compartimentul de Poliţie de Proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea, împreună cu specialişti din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog, vor discuta şi vor prezenta filme educative adolescenţilor din centrele de plasament „Ana” şi „Andreea” din municipiul Râmnicu Vâlcea. La aceste acțiuni au participat circa 100 de minori.
Prin desfăşurarea activităţilor s-a urmărit transmiterea către publicul ţintă a următoarelor aspecte:
– ascultarea sfaturilor date de părinţi, învăţători, profesori, poliţişti şi chiar pe cele date de colegii de clasă,
– copiii nu trebuie să intre în vorbă cu persoanele necunoscute, să nu plece cu astfel de persoane indiferent de ceea ce li se oferă,
– implicarea civică în momentul observării unei probleme,
– situaţiile când se poate apela numărul de urgenţă 112,
– să nu se lase prinşi în mreaja substanţelor psihotrope.
Astfel de activităţi vor fi desfăşurate şi în viitor, mai ales că această modalitate de a transmite informaţii a fost bine primită de către minori.