Piețe Prest SA – Anunț cu privire la situația locurilor de înhumare din Cimitirul Sfântul Ioan din Rm. Vâlcea, pentru care nu s-au achitat taxele de întreținere sau pentru care au expirat perioadele de concesionare


 

Piețe Prest S.A., în calitate de administrator al cimitirelor Cetățuia și Sfântul Ioan din Râmnicu Vâlcea, informează persoanele interesate că, în termen de 90 de zile de la publicarea prezentului anunț, locurile de înhumare situate în cimitirele menționate, pentru care nu s-au achitat taxele de întreținere pentru o perioadă mai mare de 3 ani, sau pentru care au expirat perioadele de concesionare și nu există solicitări pentru prelungirea acestora, și pentru care nu au fost identificate date de contact, vor fi considerate părăsite și vor fi acordate familiilor care solicită înhumare pentru persoane decedate, conform Regulamentului Cimitirelor.

Precizăm că la momentul publicării prezentului anunț, în Cimitirul  Sf Ioan au fost identificate următoarele locuri de înhumare, aflate în situația menționată mai sus, conform tabelului următor:

NR. CRT.

CAREU

RÂND

FIGURĂ

PERSOANE ÎNHUMATE

1.

A

II

6

Ioan Oţelea D.1942

2.

A

II

7

Oţelea Constantin D.1953

3.

A

II

13

Nedea D.1948, Elisabeta D.1977, Tudora D.1967, Lup Toma D.1993, Lup Adela D.2013

4.

A

IV

8

Mincu Tudor D.1945, Mincu Gheorghe D.1947

5.

A

IV

10

Ion Novac D.1945, Popovici Constantin D.1958

6.

A

IV

16

Bandrovschi Vera D.1960

7.

A

VIII

5

Rădulescu Ionel D.1951, Dana  D.1958,Carol D.1945, Fam. Paulescu Nicolae D.1962, Alice D.1997

8.

A

VIII

18

Popescu Elena Doina D.1943, Petre Licurici D.1960, Apostolescu Nicanor D.1982

9.

A

IX

10

Oprescu Ioan D.1940, Maria D.1960

10.

A

IX

14

Constantin Toma D.1944, Ciocan D-tru D.1975, Maria D.1997, Trăistaru Ion D.2010

11.

A

X

15

Bozdoc Alexandru D.1981; Bozdoc A.Alexandru D.2002; Bozdoc Maria D.2016;

12.

A

XI

9

Bertoli Menoti D.1948

13.

A

XI

10

Bertoli Alexandru D.1998

14.

B

II

16

Marin Aurora, Marin Ion D.1937, Constanta D.1948, Ciobanu Nica D.1980, Paraschiva D.1985

15.

B

II

26

Popescu Gheorghe D.1983, Otelea Nicolae D.1981, Floarea D.1999

16.

B

II

56

 

17.

B

II

61

Măgureanu  Ana D.1986, Ion Nicolae D.2012

18.

B

II

73

Tiţoiu Daniel

19.

B

II

77

Drăghici Dan D.1993, Paula D.2008

20.

B

II

118

Grigorescu Ghe

21.

B

II

130

Diaconu Ion

22.

B

II

131

Diaconu Eugenia

23.

B

II

149

Babeanu Alexandru D.1918

24.

B

III

13

Comănici Filofteia D.1985

25.

B

III

15

 

26.

B

III

21

Mareş Gheorghe D.1952

27.

B

III

37

Tănasie Maria D.1939

Notă: Încadrarea careu/rând/figură a locurilor de înhumare aflate în Cimitirul Sfântul Ioan din Râmnicu Vâlcea a suferit modificări semnificative în anumite porțiuni ale cimitirelor, în ultimii ani (cu privire la renumerotarea locurilor).

În tabelul de mai sus sunt identificate locurile de înhumare unde nu se cunosc titularii, nu  se cunosc adrese sau alte date de contact și există cruci inscripționte cu numele persoanelor înhumate în aceste locuri.

Pentru acest motiv și pentru a evita pierderea dreptului de folosință asupra locurilor de înhumare, rugăm toți titularii locurilor de înhumare să contacteze reprezentanții din cadrul Sectorului Cimitire din cadrul Piețe Prest S.A. pentru a verifica situația locurilor de înhumare din cimitirul Sfântul Ioan din Râmnicu Vâlcea.

Solicitanții trebuie să prezinte Certificatele de deces ale persoanelor înhumate în locurile respective și alte documente relevante.

Pentru detalii, puteți solicita informații la sediul administrativ situat în cimitirul Sfântul Ioan, la sediul societății situat în Râmnicu Vâlcea, str. Emil Avrămescu, nr. 3, județ Vâlcea, sau ne puteți contacta prin e-mail la adresa: cimitire@pieteprest.ro