Pierdere pentru comunitatea vâlceană. A murit un cetățean de onoare al Râmnicului: Prof. Dr. Ion ALBESCU


Cotidianul „Curierul de Vâlcea” deplânge trecerea în neființă a celui care a fost Prof. Dr. Ion ALBESCU, membru de vază al comunității vâlcene, al vieții medicale din județul nostru, din țară și de peste hotare, cetățean de onoare al municipiului Râmnicu Vâlcea și al orașului Straubing din Germania, prieten devotat al redacției noastre.
Dumnezeu să aibă grijă de sufletul său!
Condoleanțe familiei îndoliate!

Ne-a murit un Prieten… un Prieten al Râmnicului…
Nu cred că există un alt termen mai cuprinzător care să descrie ce a reprezentat şi va reprezenta doctorul
Ion Albescu pentru acest oraş.
Putem vorbi despre activitatea lui medicală deosebită, din care o parte s-a derulat la Clinica Straubing, pe care a înfiinţat-o şi căreia i-a fost garant de profesionalism şi competenţă.
Despre nenumăratele acţiuni filantropice pe care le-a îndreptat către sărmanii Râmnicului.
Despre implicarea, chiar şi la o vârstă înaintată, în variate proiecte sociale sau culturale, ce au adus lumină în urbea pe care a iubit-o atât de mult.
Despre faptul că a fost unul dintre primii Cetăţeni de Onoare ai Râmnicului, primind acest titlu acum aproape un sfert de veac.
Dar toate cele de mai sus se pot încadra într-un singur cuvânt: Prieten. Şi aşa cum se întâmplă atunci când pierdem un Prieten, îl plângem, ne doare şi nu încetăm să ne gândim la cât de mult a însemnat pentru fiecare dintre noi.
Doctorul Ion Albescu s-a stins la capătul Săptămânii Luminate, iar de sus, din Raiul în care îşi ocupă locul bine-meritat, îl rugăm să ne vegheze şi pe mai departe, cu aceeaşi grijă pe care ne-a arătat-o cât ne-a fost alături.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Condoleanţe familiei îndurerate!
Primar, Mircia GUTĂU

„S-a stins din viață dr. Ion Albescu, la 96 de ani, un model pentru comunitatea vâlceană și un membru marcant al clubului Rotary.
Prieten adevărat, cu mari implicații în comunitate, un medic excepțional pentru Vâlcea, a fondat policlinica Straubing din Goranu, care poartă numele orașului său adoptiv din Germania.
Ion Albescu este cetățean de onoare al municipiului Râmnicu Vâlcea și al orașului Straubing. Este o mare pierdere, am pierdut un om adevărat, colegii rotarieni îl plâng și îl vor regreta.
Rămas bun, Ion Albescu! O să ne fie dor de tine”.
Diana Maria Ionescu, președinte Rotary Club Râmnicu Vâlcea, 2018-2019